Doi bărbați de 50, respectiv 57 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs marți dimineață, în intersecția străzilor Uzinei cu Calea Națională. Microbuzul s-a răsturnat pe o parte în urma impactului cu un autoturism. „La fața locului s-au…
Category: INFORMAȚII – ACTUALITATE
Educație, egalitate, nediscriminare, normalitate
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, cu sediul ]n mun. Boto;ani, str. Nicolae Iorga, nr. 28, implementează proiectul cu titlul ”Educație, egalitate, nediscriminare, normalitate” (E2N2), Cod SMIS 153321. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, Axa prioritară-Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității, Apel POCU/717/5/1/Reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și…
E timpul miracolelor, vești bune vin de la Iași
După o zi plină de tristețe după accidentul petrecut la Pașcani în noaptea de vineri spre sâmbătă, vin și vești bune de la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi, unde a fost internată Alexia, fata grav rănită în accident, echipa medicală, după o operație de 20 de ore reușind să salveze ambele…
Șoferi profesioniști de la 18 ani, directivele europene schimbă din nou Codul rutier
O nouă directivă europeană, cu caracter de certitudine forțează schimbarea legii referitor la vârsta de la care o persoană poate deveni șofer profesionist. Dacă până acum doar persoanele care au împlinit 21 de ani puteau să devină șoferi profesioniști, directivele europene solicită ca de la 18 ani să poți obține nu doar permis de categoria…
Românii care vor să adopte copii ar putea beneficia de un concediu de 2 ani
Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect care vizează completarea legii 273 din 2004 privind procedura adopţiei, astfel încât persoanele îndreptăţite să poată beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum doi ani. Proiectul, iniţiat de parlamentari PNL, susţinut de USR şi minorităţi, reglementează durata concediului de acomodare de care poate beneficia adoptatorul ori…
Doina Federovici a semnat proiectul de finanțare prin PNRR a renovării integrate a clădirii „Elena Doamna”
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), contractul de finanțare prin PNRR a proiectului de renovare integrată privind consolidarea seismică și reabilitare energetică a clădirii „Elena Doamna” în care va funcționa Serviciul Public Comunitar Județean de Evidența Persoanelor Botoșani. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 4…
Circulație oprită pe unele artere duminică în municipiul Botoșani, are loc Parada Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează duminică, 18 decembrie 2022, cea de-a XLVII-a ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, în Piața Revoluției din Municipiul Botoșani. Program: Orele 10:00 – 11:00 – adunarea grupurilor în…
Măsuri de siguranță la împodobirea bradului. Care sunt sfaturile pompierilor botoșăneni
Împodobirea bradului de Crăciun este unul dintre cele mai frumoase momente. Pentru a vă bucura de această tradiție, salvatorii botoșăneni vă reamintesc că lemnul de brad este ușor inflamabil, iar atunci când se usucă, se aprinde și mai repede. Același lucru este valabil și pentru brazii artificiali, confecționați din materiale plastice. Pentru a evita producerea…
Parlamentul a votat Legea Bugetului de Stat
Parlamentarii social-democrați, deputații Marius Budăi, Alexandra Huțu și Dan Șlincu și senatorul Lucian Trufin au dat ieri votul pe bugetul consolidat pentru 2023. „Este un buget centrat pe dezvoltare, prin care se alocă resurse importante pentru investiții, 7,2% din PIB, respectiv 112 miliarde de lei, dar se finanțează totodată și măsuri pentru creșterea nivelului de…
Romanian Agri Trade Summit – primul eveniment internațional de Agribusiness din România
Anul viitor, Bucureștiul va găzdui Romanian Agri Trade Summit – primul eveniment internațional de Agribusiness din România, în 22 februarie 2023. Romanian Agri Trade Summit este organizat de AgriColumn și Godmother și propune un model inedit de eveniment în industrie, combinând în aceeași zi sesiuni de paneluri de discuții pe teme de impact în Agribusiness…
Botoșăneanca Loredana Toma, campioană mondială la haltere
România a încheiat Campionatele Mondiale de haltere, găzduite de Bogota (Columbia), cu un rezultat fabulos. Pentru că Loredana Toma, în vârstă de 27 de ani, a reușit să câștige două medalii de aur, la categoria 71 de kilograme, la stilul smuls și la total. La smuls, cu rezultatul de 119kg, Loredana Toma a și stabilit…
Atenție! Au revenit …,,Accidentele”…păguboase!
Atenţie la înşelăciunile prin metoda ,,Accidentul”! Deși mulți am fi crezut că acest mod de operare în săvărșirea unor înșelăciuni nu mai poate crea victime după mediatizarea intensă și activitățile de informare desfășurate, după o perioadă de ,,acalmie”, se constată o intensificare a activităţii infracţionale pe acest segment, în ultimele zile, la nivelul judeţului fiind…
Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – orașul Bucecea, prin achiziția de autobuze ecologice
Primăria Municipiului Botoșani vine cu vești bune referitor la sistemul de transport public care va fi modernizat în municipiul Botoșani și va respecta rigorile privind protecția mediului înconjurător, proiect implementat prin Contractul de finanțare PNRR. Este vorba de „Modernizarea transportului public la nivelul Zonei Urbane Funcționale a Municipiului Botoșani – orașul Bucecea, prin achiziția de…
Încă un an în topul mondial pentru Iulian Rotariu
Canal Aventure au realizat un clasament al celor mai buni maratoniști ai lumii și, deși Iulian Rotariu la punctaj a fost la egalitate cu Giuseppe De Rosa și pentru că au luat în calcul rezultatele obținute în ultimii doi ani la numărul de kilometri parcurși,botoșăneanul nostru a ieșit pe locul doi. Nedrept, deoarece Iulian Rotaru…
Noi norme metodologice de acordare a navetei elevilor
Ministerul Educației a pregătit noi norme metodologice privind modalitatea de acordare și de decontare a sumelor pentru elevii care fac naveta fiind școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu. Dacă până în prezent legea prevedea ca lunar elevii să ceară decontarea navetei pe baza abonamentului sau a biletelor de călătorie, deci să justifice cererea…
