Patriarhia Română anunță că în Ziua Unirii Principatelor Române, începând cu ora 9:30, în toate bisericile din țară va fi săvârşită Sfânta Liturghie unde vor fi pomeniţi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mitropoliţii Nifon Rusilă al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.
Programul anunțat continuă cu ora 11:00, când va fi oficiată slujba de Te Deum în Catedrala Patriarhală, după care vor fi trase clopotele timp de un minut pentru a comemora pe cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.
Conform Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale şi Hotărârii Sfântului Sinod nr. 6.312/2022, ceremonialul religios va fi săvârşit de clerici, iar depunerile de coroane la monumente vor fi făcute de către autorităţile civile şi militare.