Cu prilejul împlinirii a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române, începând cu ora 12,00, la Botoșani au avut loc manifestări dedicate Micii Uniri. Evenimentul a fost organizat în fața Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și, alături de zeci de botoșăneni care au înfruntat lapovița și frigul pentru a lua parte la ceremonie, au fost prezenți conducătorii principalelor instituții botoșănene, adică reprezentanți ai Consiliului Județean, Primăriei, Garnizoanei, Protopopiatului, structurilor Ministerului Afacerilor Interne, Penitenciarului, Poliției Locale, parlamentari și ai mai multor organizații ale eroilor și veteranilor.
Locul desfășurării evenimentului a fost ales, ca în fiecare an, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, primul conducător al Moldovei și Țării Românești reunite într-un singur stat.
După salutul Drapelului de luptă și trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul Sorin Cornilă și comandantul Garnizoanei Botoşani s-a intonat Imnului Naţional al României de către corul ”Anima Muzicae” de la Liceul de Artă ”Ștefan Luchian” Botoșani apoi oficierea serviciului religios, cuvântări ale col.(r.) Sergiu Balanovici privind Semnificației Zilei Unirii Principatelor Române și prezentarea mesajului domnului Prim Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, de către reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă. Evenimentul din fața bustului domnitorului s-a încheiat cu depuneri de coroane şi jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza după care a urmat defilarea detaşamentului de onoare.
Tradiționala Horă a Unirii nu a lipsit, manifestare la care au fost invitați să participe și botoșănenii prezenți.