Ultimul recensământ scoate la iveală marea depopulare a României, fapt care va atrage multe probleme pentru mai multe administrații locale din țară, cel puțin 40 de orașe vor fi retrogradate la nivel de comune, având pragul minim de sub 5.000 de locuitori și aproape 40 municipii la nivel de orașe cu sub 25.000 de locuitori….
Alegerea Babei – amuzamentul românului dar și speranța de mai bine
Sărbătoarea Mărțișorului vine la pachet cu o tradiție specifică poporului român, alegerea Babei. Este un eveniment hazliu, amuzant care aduce bună-dispoziție după lunile lungi de iarnă, dar și speranța că viața va fi mai bună, asta dacă are norocul ca în ziua aleasă să fie mai mult soare decât nori, vânt sau precipitații. Știm deja…
28 februarie – Ziua Protecției Civile din România
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani îmbracă, de două ori pe an, haina de sărbătoare – pe 28 Februarie – Ziua Protecţiei Civile din România şi pe 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România. Particularitatea a apărut în urmă cu 19 ani, când s-a înfiinţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin…
Echipa companiei Hidroplasto este mobilizată în cel mai important proiect de infrastructură rutieră din județul Hunedoara, întregind procesul de modernizare a Culoarului de Trafic Mureș Nord, care însumează 66 de kilometri de șosea și opt poduri
Culoarul pornește de la limita județului Alba și ajunge până la aproximativ 30 de kilometri de județul Arad, străbătând cinci comune și două orașe. Rețeaua de drumuri are o capacitate de circulație redusă, necorespunzătoare traficului actual și al celui de perspectivă. Constructorul din Botoșani montează rosturi de dilatație de înaltă calitate, dispozitivele având rolul de…
Primăvara începe cu… un exercițiu de alarmare publică. Vor suna alarmele, iată ce trebuie să știm
Va reîncepe Exercițiul de alarmare publică „MIERCUREA ALARMELOR”. ͈În data de 01.03.2023, începând cu ora 10:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică, denumit generic „MIERCUREA ALARMELOR”. Astfel, va fi verificat modul de funcționare a tuturor mijloacelor de alarmare publică din județ. Prin modul de acționare al acestora, există posibilitatea de a crea disconfort în…
Cinema Unirea din municipiul Botoșani își reia activitatea cu dotări noi
Se reiau proiecțiile cinematografice la Cinema Unirea, cu aparatură nouă, după o pauză de un an și jumătate! De la preluarea cinematografului din administrarea RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm), în august 2021, Primăria Municipiului Botoșani a intervenit pe partea de investiții. Prin urmare, a fost necesară sistarea rulării filmelor, având…
Dan Șlincu: „PSD susține scăderea impozitării muncii, pentru creșterea veniturilor salariaților și pentru păstrarea forței de muncă în țară”
Având în vedere creșterea inflației de anul trecut și erodarea puterii de cumpărare a populației, PSD a elaborat o serie de măsuri pentru creșterea veniturilor angajațiilor, în special prin reducerea poverii fiscale. „Obiectivul nostru, al social-democraților, este de a sprijini populația vulnerabilă, cu o atenție suplimentară acordată categoriilor active, respectiv salariaților cu venituri mici și…
Recrutarea în România accelerează în 2023 în ciuda concedierilor masive din Vest. Companiile au contactat până acum cu 45% mai mulți candidați față de începutul anului trecut și au transparentizat cu 14% mai multe oferte salariale
23 februarie 2023. Disponibilizările masive din marile corporații IT din Vest au amplificat gradul de nesiguranță în rândul candidaților din România, deși datele arată că angajatorii continuă intensiv căutările pentru a acoperi necesarul de personal. Astfel, de la începutul anului, angajatorii au contactat cu 45% mai mulți candidați decât în aceeași perioadă din 2022. În…
Razie de amploare a polițiștilor botoșăneni
În noaptea se 25 spre 26 februarie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a polițiștilor rutieri, polițiștilor de investigații criminale și a celor de ordine publică din cadrul subunităților de poliție ale I.P.J. Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare si pentru Sănătatea Alimentelor, Inspectoratului…
Ministerul Agriculturii a publicat calendarul estimativ al lansării primelor linii de finanțare prin PNS
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a demarat implementarea Planului Național Strategic (PNS), publicând cu promptitudine calendarul estimativ al sesiunilor de depunere a proiectelor aferente unor intervenții din Pilonul II, derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). „Este un semnal oportun pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene. Chiar dacă ghidurile solicitanților sunt încă…
Elevii olimpici din gimnaziu sunt admiși la liceu fără examen chiar din anul acesta
Noutate în admiterea la liceu: absolvenții de gimnaziu, care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premiul I la etapa națională a olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației sau premiile I, II sau III, respectiv medalia de aur, argint sau bronz la competițiile internaționale recunoscute de Ministerul Educației, se vor putea înscrie la liceu anul…
Bogdan Suruciuc, șeful învățământului botoșănean: Cabinete de consiliere școlară în toate școlile din Botoșani
Inspectorul școlar județean Botoșani , prof. Bogdan Suruciuc a declarat pe pagina sa de socializare că toate unitățile de învățământ din județul Botoșani vor avea cabinete de consiliere școlară începând cu anul școlar viitor. De asemenea, a menționat faptul că Ministerul Educației, printr-un ordin al ministrului Ligia Deca, a aprobat suplimentarea cu 25 de posturi…
Se cere interzis pescuitul cu plase pe Siret și Prut
Propunerea/petiție a fost lansată către Agenția Națională de Pescuit și Acvacultură, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul campaniilor susținute de declic.ro și a strâns deja peste 2500 de semnături, pentru interzicerea pescuitului comercial/industrial, adică cu plase, pe râurile Olt, Prut și Siret. Conform campaniei inițiate de Paul Danciu, în declic.ro, până în 2009-2010 nu…
Anunț Primăria Mihai Eminescu
Primaria comunei MihaI Eminescu aduce la cunostinta locuitorilor comunei ca potrivit Hotararii de Guvern nr. 714/26.05.2022, proprietarii de fose septice au obligația să se înscrie la Primărie într-un registru de evidență, în caz contrar amenzile ajung și la 10.000 de lei, iar verificările sunt făcute de Garda de Mediu. În Registrul de Evidență a Sistemelor…
Seminar interactiv organizat de CCIA Botoșani în parteneriat cu Garda de Mediu
Camera de Comerț și Industrie, în Parteneriat cu Garda de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani, a organizat în data de 22 februarie 2023, un seminar interactiv pentru mediul de afaceri, în cadrul căruia au fost dezbătute reglementări și noutăți legislative în domeniul protecției mediului și gestiunii deșeurilor. Subiectele abordate: OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor….
