Un ciclon polar lovește România chiar de azi, aducând ninsori și ger. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 si 5 grade Celsius.
Întrucât ciclonul polar are o traiectorie nordică în cea mai mare parte a României vor predomina ploile. Inițial va ninge doar în zonele înalte de munte, la altitudini de peste 1800 m, însă de joi dimineață, 17 noiembrie 2022, aria ninsorilor se va extinde în zonele de munte din nordul țării și se va depune un strat de zăpadă și la altitudini mai coborâte.
În nord și nord-est, vremea va deveni rece pentru această perioadă din an, temperaturile maxime încadrându-se vineri, 18 noiembrie 2022, între 2…5 grade Celsius.
Ilie Nicolae, meteorolog al societății Intervenții Active în Atmosferă (IAA), a declarat că „la orizont se întrevăd condiții pentru primul strat de zăpadă mai consistent în zonele joase de relief, odată cu ultima decadă a lunii noiembrie”.
Acesta a postat o hartă sinoptică pentru ziua de luni, 21 noiembrie 2022, din care reiese că zone subcarpatice, de podiș și chiar și de câmpie întinse ar putea fi atinse de ninsoare. În majoritatea regiunilor vizate de ninsoare stratul de zăpadă acumulat ar urma să măsoare 5-10 milimetri. În zonele montane, stratul de zăpada va atinge 2-3 centimetri.
Prezența aerului rece și a unor cantități local însemnate de precipitații vor aduce primul episod notabil de ninsori al acestui semestru rece. Va fi vorba despre o zăpadă „umedă”, din actualele modelări atmosferice.
Pe Rarău deja s-a așternut un strat de zăpadă chiar de azi dimineață confirmând anunțurile meteorologilor.
INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 18 noiembrie, ora 16 – 21 noiembrie, ora 18
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, ninsori, intensificări ale vântului
Zone afectate: conform textului
În intervalul menționat, temporar, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar prin acumulare cantitățile de apă vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase și montane din vest și sud-vest.
În jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitații mixte – în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) și predominant sub formă de ninsoare – începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.
La început în nordul Carpaților Orientali, apoi pe alocuri și în zona montană înaltă din rest vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă.
Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, mai ales în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, dar local și în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45…55 km/h.