Joi seară a fost dat dispărut un bătrân de 68 ani de la un centru de bătrâni din marginea municipiului. În urmă unor căutări ale polițiștilor de câteva, bătrânul a fost identificat de un elev de la Școală de Agenți de Poliție Septimiu Mureșan din Cluj-Napoca.
Elevul, în vârstă de 20 de ani, pe numele sau Ungureanu Robert Andrei, este în perioada de practică la IPJ Botoșani, iar când l-a identificat pe bătrânul în vârsta de 68 ani, era în timpul sau liber și a decis fără ezitare să dea o mâna de ajutor colegilor polițiști.
Bătrânul nu este la prima fugă de la centru, iar de această dată a fost găsit în jurul orelor 22.45 în zona Kaufland de pe Șoseaua Iașului.
Interacționand cu bătrânul, tânărul a observat că este ușor agitat, iar până la sosirea echipajelor, s-a asigurat de stare de sănătate și a comunicat cu acesta pentru a-l calmă și a-l asigura că întreaga misiune este în beneficiul și pentru siguranța lui.
Tânărul polițist și-a sunat de urgență colegii, care au sosit la față locului și l-au preluat. Bătrânul va fi supus unei expertize psihiatrice pentru identificarea cauzelor care stau la baza deciziilor sale de a fugi.