Toamna este un anotimp al culorilor în care se spune că natura înflorește a doua oară. Elevii și cadrele didactice de la Liceul Tehnologic Bucecea au profitat de această ocazie și au inițiat proiectul Toamna fără margini. În cadrul acestuia au fost stimulate imaginația creatoare și simțul estetic al copiilor pentru a așterne pe hârtie crâmpeie de natură, îmblânzind cu măiestrie cuvintele și mânuind cu dibăcie pensula.
Premierea lucrărilor s-a făcut într-o atmosferă de sărbătoare, în cadrul unui spectacol desfășurat pe 26 octombrie 2023, la Centrul Cultural Bucecea, unde toți elevii claselor primare încurajați de colegii lor mai mari au prezentat costume, au dansat, au recitat și au cântat melodii de toamnă.
Doamna director, prof. Enea Carolina, și coordonatorii proiectului doamnele profesor Doroftei Laura și Avătămăniței Oana au înmânat premiile câștigătorilor.
La eveniment au participat și părinții, care au contribuit la realizarea decorurilor, demonstrând încă o dată că școala este bine ancorată în viața comunității.
Suntem bucuroși că și în acest an am celebrat toamna alături de partenerii noștri, Primăria Orașului Bucecea, reprezentată de domnul primar Angel Gheorghiu, Centrul Cultural Bucecea și sponsorul S.C. AGEREX S.R.L.
FOTO: Ionuț Iosub





























































































