Viziunea strategică pentru pădurile României pe termen mediu a fost elaborată în baza consultărilor ample cu factorii interesați (iulie 2020-februarie 2021) de către Universitatea Transilvania din Brașov și Universitatea din Suceava.
Cele 9 arii tematice ale Strategiei lansate în dezbatere publică sunt:
Trasabilitatea lemnului și prima punere pe piață;
Obligații de procedură sau, dimpotrivă, obligații de rezultat în gestionarea pădurii;
Manifestarea dreptului de proprietate asupra deciziei tehnice în păduri;
Proceduri simplificate pentru monitorizarea proprietăților forestiere;
Sistem de evaluare și compensare a serviciilor ecosistemelor;
Diferențierea conservării biodiversității de managementul forestier sau, dimpotrivă, integrarea conservării biodiversității în managementul forestier;
Instrumente economice de sprijin pentru creșterea contribuției sectorului la economia locală;
Evaluarea preliminară a pieței lemnului/ balanță lemn;
Identificarea celor mai bune opțiuni de selectare a speciilor forestiere pentru împădurirea terenurilor în corelare cu scenariile climatice pentru o adaptare cât mai bună la schimbările climatice.
Comentariile pot fi trimise până pe 15 septembrie la adresa mihai.enescu@mmediu.ro
Strategia Națională pentru Păduri 2030 va fi publicată cel târziu pe 30 septembrie 2022 împreună cu un Cod Silvic revizuit și cu un pachet de acte normative actualizate.
Aceste documente vor sta la baza implementării angajamentelor pentru păduri prevăzute în PNRR. Investiția europeană de 730 milioane euro este istorică și excepțională: suprafața împădurită a României va crește simultan cu o calitate de mediu care să permită adaptarea la schimbările climatice.
Au fost publicate deja două ghiduri financiare. Conform lor, cele două scheme de ajutor de stat, aprobate de Comisia Europeană, sprijină beneficiarii persoane fizice și juridice (inclusiv publice) cu:
500 milioane euro din PNRR pentru împăduriri pe suprafețe agricole sau degradate (minim 0,5 hectare de pădure sau 10 arii pentru perdele forestiere). Acești beneficiari vor avea oportunitatea de a profita de schema națională de sechestrare de carbon timp de 20 de ani, primind aproximativ 456 euro anual pe hectar.
100 milioane euro din PNRR pentru refacerea suprafețelor forestiere afectate de dezastre naturale sau alte calamități.
Un al treilea ghid de finanțare aflat în pregătire prevede 5 milioane de euro, tot din PNRR , și vizează decontarea cheltuielilor începând cu 1 februarie 2020 pentru suprafețele împădurite în urma unor dezastre naturale. Beneficiarii ar putea deconta cheltuieli eligibile de până la 200.000 euro.
Pepinierele existente vor beneficia și ele de susținere financiară consistentă din PNRR si va fi stimulată înființarea de pepiniere noi.