Organizatorii evenimentului folcloric aflat la prima ediție care va avea loc în data de 31 martie, orele 18.00, au prezentat în cadrul unei conferințe de presă spectacolul extraordinar in memoriam “Mariana Honceru”, Asociația “Carmen Cornaci”, reprezentată de artista populară Carmen Cornaci, Orchestra populară “Rapsozii Botosanilor” – manager Dan Doboș, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani – Iustina Irimia Cenușă și artista de muzică populară Petronela Axintioaie.
În acompaniamentul Orchestrei Populare “Rapsozii Botosanilor”și sub bagheta dirijorului Ion Oloieru, artiștii Mioara Velicu, Ion Paladi, Sorin Filip, Constantin Bahrin, Laura Olteanu, Dan Doboș, Silvia Zagoreanu, Diana Sârbu, Petronela Axintioaiei, Andreea Chisăliță, Iustina Irimia și Grupul Folcloric VATRA vor evolua în cadrul spectacolului organizat de Asociația “Carmen Cornaci” Botoșani.
Mariana Honceru a primit titlul de Cetățean de Onoare pentru activitatea culturală, a coordonat pentru o perioada de timp îndelungată ansamblurile “Mărgineanca”, “Steluțele”, grupul folcloric al pensionarilor din Botoșani – VATRA, a compus textele multor cântece populare de succes cum este și “Dorul Basarabiei”. Ion Paladi va păstra vie amintirea marii artiste botoșănene aducând acest frumos cântec în spectacol.
Biletele se pot achiziționa de la Casă de Cultură a Sindicatelor ‘Nicolae Iorga”, etaj 2, camera 15. Prețul unui bilet este de 40 de lei.