Elevii din clasa a XII-a au susținut astăzi, 27.03.2023, prima probă a simulării Examenului Național de Bacalaureat, proba scrisă la disciplina Limba și literatură română.
Din totalul celor 2839 de elevi înscriși în clasa a XII-a învățământ de zi au participat la proba de astăzi 2674 de elevi, absenți fiind 165 elevi.
Marți, 28 martie, va fi simularea la disciplina obligatorie a profilului, respectiv Matematică sau Istorie, iar miercuri, 29 martie va fi simularea probei scrise a disciplinei la alegere a profilului și specializării.
Rezultatele vor fi aduse la cunoștința elevilor și părinților de către profesorii de la clasă, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare pe 6 aprilie 2023. Rezultatele obținute de elevi la simularea Examenului de Bacalaureat nu sunt publice. La solicitarea scrisă a elevilor notele vor putea fi trecute în catalog.
Rezultatele obținute se vor analiza, la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare.
În urma centralizării rezultatelor la simularea județeană a Examenului de Bacalaureat rata de promovare pe discipline, la nivelul județului Botoșani, a fost, după cum urmează:
– Limba și literatura română, 1805 din totalul celor 2613 de elevi prezenți au obținut note egale sau mai mari decât 5.00, reprezentând un procent de 69,08% promovare.
– Proba obligatorie a profilului, matematica, numărul elevilor care au obținut note mai mari sau egale cu 5.00 este de 539 din totalul de 1697 elevi prezenți, cifră care reflectă un nivel de 31,76% al promovării.
Îmi doresc ca rezultatele obținute la această simulare națională să fie net superioare rezultatelor de la simularea județeană, astfel încât, rezultatele de la examenul din vară să reflecte efortul depus de elevi în toată perioada cursurilor liceale.
Conform calendarului, examenul național de bacalaureat se va desfășura după cum urmează:
12—14 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
14—15 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
14—16 iunie 2023 Evaluarea competențelor digitale — proba D
19—21 iunie 2023 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
26 iunie 2023 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
27 iunie 2023 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
28 iunie 2023 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
29 iunie 2023 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
3 iulie 2023 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
Foto: edupedu.ro