La o lună de la începerea școlii, Inspectorul General al ISJ Botoșani, Bogdan Suruciuc, a convocat o ședință cu directorii de unități de învățământ din județ.
La întâlnire au fost invitați și parteneri instituționali, președintele Consiliului Județean, Valeriu Iftime, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani prin reprezentant siguranță școlară, Cms.-Șef Daniela Gheorghiescu și Inspectoratul Județean de Jandarmi, prin reprezentantul Col. Mihai Marius Chiaburu.
Inspectorul General a prezentat starea învățământului din anul precedent și planul managerial pentru anul 2025-2026, graficul de monitorizare și control pentru instituțiile de învățământ.
Reprezentantul IPJ a spus că, după al 6-lea an de colaborare dintre structura de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Botoșani și Inspectoratul Școlar infracționalitatea în mediul școlar a scăzut, conform statisticilor și a îndemnat directorii unităților de învățământ să apeleze în continuare cu încredere la Poliție, ori de câte ori este necesar.
Jandarmeria Botoșani, prin al său reprezentant a spus că în prezent au în derulare, la nivel național, trei campanii preventive, pentru fiecare ciclu școlar în parte, în urma cărora speră că școlarii vor avea destule informații dobândite ca să-i ajute când sunt în timpul liber sau în timpul orelor de curs. Acesta a mai spus că începând din acest an, pe raza municipiilor Botoșani și Dorohoi, orașele Săveni și Darabani, în raza școlilor, s-au instituit patrule pedestre canine.




















