Blue Air a anunțat azi,06.09.2022, că va suspenda toate zborurile din România, până luni, 12 septembrie, din cauza faptului că toate conturile i-au fost blocate de către Administrația Fondului pentru Mediu.
Premierul Nicolae Ciucă anunță că a discutat cu ministrul Mediului, care are în subordine Administrația Fondului pentru Mediu și i-a cerut să deblocheze situația, pentru a nu afecta pasagerii însă, până la această oră, situația era neschimbată, pasagerii care aveau deja bilete încă erau în aeroport așteptând.
Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale. Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempensivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății au adus Blue Air in situația nedorită de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, susține compania. Blue Air. Aici se refera la declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al statului român, respectiv președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) care, susține comnnpania, au condus la distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete, la creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății.
Recent o amendă de 2 milioane de euro de la ANPC, care a precizat atunci că, în decurs de un an, compania a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care au fost efectuate plăți în valoare totală de peste 66 de milioane de lei, de către pasageri din 20 de state membre ale Uniunii Europene. Amenda este argumentată prin “inexistența cifrei de afaceri declarate a operatorului economic, care a făcut imposibilă stabilirea unei amenzi în procent”. Conform ANPC, au fost primite 924 de reclamații din mai multe state referitoare la Blue Air, amenda primită acum fiind cea mai mare dată vreodată unui operator economic.
În 2020, Blue Air a declanșat procedura de concordat preventiv, un mecanism de evitare a insolvenței, care permite unei companii să propună creditorilor săi, care dețin peste 75% din creanțe, un plan de redresare și plată a datoriilor. Oana Petrescu, director general al Blue air a declarat în 2020 că a recurs la acest mecanism pentru a evita poprirea conturilor companiei și intrarea într-un blocaj, permițând continuarea normală a activității. Ea a explicat că, în intervalul martie-iunie 2020, din cauza pandemiei de coronavirus și, implicit, a restricțiilor de călătorie, operatorul aerian a avut o scădere puternică a încasărilor față de nivelul planificat, fiind acumulate și datorii față de furnizori și anunța reeșalonarea unor datorii de 100 milioane euro în următoarele 18 luni. Blue Air a fost înființată în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie.