Este un proiect foarte important, vital pentru întreaga Regiune de Nord – Est, finanțat cu fonduri europene de circa 80 milioane de euro, care a constat în principal în construirea unui nou terminal, de peste 30 de mii de metri pătrați, extinderea parcării, reorganizarea căilor de acces, amenajarea unui parc fotovoltaic etc. Grație acestor investiții consistente, făcute într-un timp record, Aeroportul Internațional Iași va ajunge la o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an.
„Cu 20 de ani în urmă, când ieșenii începuseră să călătorească din ce în ce mai mult peste hotare, se vorbea continuu despre necesitatea de a moderniza Aeroportul din Iași.
Probabil că nici cei mai optimiști dintre noi nu anticipau o creștere atât de semnificativă a numărului de pasageri și nici faptul că autoritățile – locale și centrale – vor înțelege destul de rapid cât de important este transportul aerian.
De-a lungul ultimilor ani Aeroportul din Iași s-a modernizat continuu, iar astăzi putem spune că Iașul chiar are Aeroportul pe care îl merită. Un Aeroport demn de secolul al XXI-lea!”, a transmis municipalitatea de la Iași.
Prefectul Botoșaniului, Sorin Cornilă a ținut să evidențieze importanța investiției realizată de Consiliul Județean Iași și pentru județul Botoșani.
”O investiție foarte importantă și pentru județul Botoșani care va accelera dezvoltarea în întreaga regiune a Moldovei.
Terminalul inaugurat astăzi va deveni operațional pe 31 Martie, chiar în prima zi în care România va intra în Schengen pe cale aeriana. Felicitări echipei de la Aeroport și celei de la Consiliul Județean Iași, conduse de colegi liberali si susținute de Primăria Municipiului Iași împreună cu Consiliul Local Iași, de asemenea conduse de liberali”, a declarat prefectul Sorin Cornilă, prim-vicepreședintele PNL Botoșani.





















