Studenții și-au lăsat creativitatea să zburde și au venit la examen cu „invenții” ridicole dar foarte amuzante. Unul dintre studenți a legat cu sfori trei cartoane de ouă, în timp ce alții au folosit cârlige sau cartoane de hârtie igienică, alții au venit cu design-uri din diferite seriale TV populare.
Mary Joy Mandane-Ortiz, profesoară de inginerie mecanică la Universitatea -Colegiul Bicol de Inginerie că a încercat să găsească „o modalitate distractivă” de a asigura „integritatea și onestitatea” la clasă, spunând că ideea a fost foarte „eficientă”. Ideea a fost implementată la recentele examene de mijloc de semestru, la care au participat sute de studenți ai facultății în a treia săptămână a lunii octombrie. Solicitarea ei inițială a fost ca studenții să pregătească „ceva simplu” din hârtie, după o idee pe care o mai văzuse în Thailanda, cu mai mulți ani în urmă, în 2013, cu studenți care dădeau examen purtând coli de hârtie lipite de urechi, care să le blocheze vederea periferică, au devenit virale. Studenții ingineri au luat ideea și au „perfecționat-o”, ajungând chiar să inoveze pălării „în doar cinci minute”, cu obiecte pe care le aveau în jur. Postările de pe Facebook ale profesoarei cu „creațiile” studenților s-au viralizat pe Facebook și au fost preluate și de presa locală. Ideea i-a încurajat și pe alți profesori și studenți să-și producă propriile instrumente anti-copiat.
Profesoara spune că studenții ei s-au descurcat mai bine în acest an, motivați fiind de condițiile stricte de examinare. Mulți dintre ei au terminat mai repede lucrările, iar anul acesta, nimeni nu a fost prins copiind.