Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, anunță noi facilități pentru agenții economici care activează în agricultură și industria alimentară, aprobate la nivelul camerei parlamentare pe care o reprezintă. Proiectul de lege propus de Senat vizează includerea acestor categorii economice în rândul beneficiarilor plafonării prețurilor la energia electrică.
Senatorii au adoptat, în ședința de marți, o serie de amendamente la Ordonanța de Urgență 119/2022, în urma unor semnalele de alarmă venite dinspre producătorii români, afectați de creșteri substanțiale ale costurilor.
„Întotdeauna am încercat să vin în sprijinul agriculturii și industriei alimentare, militând pentru protejarea acestor sectoare în fața riscurilor. Împreună cu ceilalți colegi, am identificat o modalitate de a-i ajuta pe fermieri și producători, cei care reprezintă fundația economiei românești, plafonând tarifele la energie pentru aceștia. Îi mulțumesc domnului George Scarlat, președintele Comisiei pentru Agricultură, pentru susținerea măsurilor trasate împreună cu colegii din Senat”, a arătat senatorul botoșănean Lucian Trufin.
Unul dintre amendamentele adoptate prevede plafonarea prețului energiei electrice consumate doar în punctele de producție ale fermelor, dar și în unitățile de fabricare, la un prag maxim de 1 leu/Kw inclusiv TVA, indiferent de consum. În aceste cazuri, locurile de consum sunt asumate prin declarații pe proprie răspundere.
„Agricultura românească a fost grav afectată în acest an, amintind de seceta severă, scumpiri în lanț la energie și carburanți, majorări ale ratelor bancare, la care se adaugă multe alte schimbări economice nefavorabile. Cel mai afectat sector este cel zootehnic, care se confruntă și cu o lipsă a furajelor pentru iarnă, iar efectul este dramatic pe termen scurt, mediu și lung. Cel mai îngrijorător fapt este că vânzările bovinelor au crescut semnificativ și nu mă refer la efective menite sacrificării, ci la efectivele matcă. M-am simțit, prin urmare, obligat să susțin și să votez aceste modificări în plenul Senatului. În contextul actual, orice formă de sprijinire a acestor sectoare este vitală”, a adăugat Lucian Trufin.
Operatori economici din agricultură și industrie alimentară identificați prin codurile CAEN 01, 03 și 10 vor beneficia aplicarea acestor prevederi legale în perioada 1 septembrie a.c. – 31 august 2023, dacă propunerile Senatului vor fi aprobate și de Camera Deputaților.