Candidat din partea partidului Uniunea Salvați România, Iulian Toșcuță, și-a depus oficial dosarul pentru alegerile care au loc în comuna botoșăneană Mihai Eminescu.
Candidatul USR și-a depus candidatura alături de colegii din partid, care l-au încurajat: “În comuna Mihai Eminescu avem nevoie de un lider care să vină nu împotriva cuiva ci pentru comunitate, pentru a o dezvolta și pentru a asigura și o transparență reală“, a declarat Cristina Lăcătușu, președinta USR Botoșani.
Iulian Toșcuță are 40 de ani, este căsătorit și are un copil de 12 ani. “Doresc să candidez la Primăria Mihai Eminescu pentru o dezvoltare transparentă și o gestionare cât mai eficientă a banilor comunității“.



