Vechi clădiri care cândva și-au adus utilitate instituției noastre vor face loc unora noi și moderne ce vor alcătui Complexul Corecțional, proiect care, dintr-un DEZIDERAT a ajuns astăzi să se MATERIALIZEZE.
Format din pavilion de deținere cu o capacitate de 3️20 de locuri de cazare și spații destinate activităților de autogospodărire, precum și un centru multifuncțional pentru Serviciul de Probațiune Botoșani, Complexul își propune atât crearea unor spații de deținere la standarde europene, cât și facilități pentru formarea deprinderilor de viață independentă de către persoanele custodiate aflate în perioada premergătoare liberării și care se pregătesc astfel pentru revenirea în societate.
Anunțul lansat pentru achiziția publică de lucrări construcții i-a adus alături de noi pe reprezentanții ABC CON INTERNATIONAL, care au răspuns prezent și s-au angajat să transforme VISUL nostru în REALITATE prin finalizarea investiției estimată la o valoare de peste 30 de milioane de lei +TVA într-un termen de 2️4 de luni.
Astăzi am SEMNAT contractul de lucrări pentru execuția investiției “Complex Corecțional” de la Penitenciarul Botoșani, am bătut palma și de mâine PREGĂTIM predarea amplasamentului către constructor!
Pășim încrezători în experiența și capacitatea tehnică și logistică a partenerilor noștri contractuali și vă invităm să urmărim împreună evoluția lucrărilor, atât în cadrul complexului corecțional, cât și în cadrul celuilalt proiect de infrastructură aflat deja în derulare, obiective de o importanță majoră pentru sistemul penitenciar românesc.