Marți, 15 februarie 2022, în toate școlile din țară, programul se va modifica astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul va organiza, la clasa unde este prezent, activități de lectură cu toți preșcolarii și elevii.
În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru.
Obiectivul urmărit este promovarea lecturii ca obicei cotidian și nu implică discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.
Invităm bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ.
Recomandăm asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.
Încurajăm școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.
Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți. Cititul ne oferă o stare de calm, stimulând concentrarea și răbdarea.