Instituțiile cu rol de control și prevenire anunță că s-au intensificat controalele în toate sectoarele de activitate, dat fiind faptul că se apropie sărbătorile pascale.
Hypermarketuri, piețe, abatoare, magazine dar și lăcașe de cult sunt verificate de inspectori pentru a desfășura în bune condiții activitățile economice și sociale, a anunțat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă .
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranță Alimentelor a desfășurat în această perioada un număr de 105 controale, soldate cu sancțiuni minore, în total de 6000 de lei, „Personalul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și-a intensificat activitatea în vederea asigurării controalelor. Acestea au fost intensificate tocmai pentru a preveni ajungerea la vânzare pe piață a unor produse care pot pune sub semnul întrebării sau în pericol sănătatea consumatorului”, a declarat Ovidiu Airimițoaei, directorul adjunct al DSVSA din Botoșani.
Dan Decebal Muraru, coordonatorul ISU Botoșani a anunțat dizlocarea de capabilități pentru a acoperi eventualele evenimente, la mănăstirile din județ unde vor fi prezente numeroase persoane cu ocazia slujbei de Înviere, Vorona, Gorovei, Cosula, Guranda și Popauti. La nivelul municipiilor Botoșani și Dorohoi se vor organiza patrule mobile care vor verifică respectarea măsurilor în preajma bisericilor.Lăcașele de cult deja au fost verificate încă de acum două săptămâni, s-a asigurat informarea preventivă a personalului clerical și neclerical, pentru a gestiona eficient acivitatea.