,,În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te, si Duhul în chip de porumbel a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie” răsună azi în toate bisericile din Botoșani, iar credincioșii, așteaptă cu inima plină de speranță Botezul Domnului.
Sfințirea apelor sau Iordanul este una dintre datinile cele mai importante din această zi care este dedicată aducerii aminte a Botezului pe care Iisus l-a primit în apa Iordanului de la Sf Ioan Botezătorul. Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului. Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.
Locul gerului strămoșesc este luat de un vânt măricel, cu toate acestea bisericile sunt pline de botoșăneni. Sunt pregătite recipiente mari, care așteaptă sfințirea și apoi împărțirea către credincioși a agheasmei. Dacă în alți ani lumea se îmbulzea pentru a prinde apa sfințită, acum se așteaptă civilizat momentul în care să fie împărțită.