În toate bisericile din Botoșani s-a cântat ¨Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”.
Mii de botoșăneni s-au regăsit, în bisericile și curțile acestora în noaptea de Înviere, pentru a mărturisi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Vremea a îngăduit adunarea în curțile bisericilor, unde au participat la slujba Sfintei Liturghii, oamenii au putut aduce acasă lumina și în cimitire, la căpătâiul celor drepți.
Învierea din morţi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos rămâne pentru totdeauna minunea minunilor, iar sărbătoarea Învierii rămâne sărbătoarea sărbătorilor bisericeşti. Învierea este dovada de netăgăduit a puterii Sale dumnezeieşti – prin Înviere, Mântuitorul a biruit moartea.
Învierea lui Iisus Hristos (Învierea Domnului) este un fundament doctrinar și ritual pentru credința creștină – ortodoxă, catolică și protestantă. Este practic temelia bisericii pe care o cunoaștem astăzi. Acest eveniment este relatat de scrierile vremii și de apostolii lui Hristos. La început, învierea ca doctrină nu a fost acceptată în Imperiul Roman cu excepția primilor creștini.
Învierea lui Iisus Hristos (Paștele) este cea mai mare sărbătoare a mai multor biserici printre care și Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică sau Biserica Reformată. Este sărbătorită în prima duminică de după prima Lună plină de după echinocțiul de primăvară și diferă de la un cult la altul datorită calendarului adoptat de o Biserică sau alta (calendarul gregorian sau calendarul iulian).
































