De Ziua Eroilor, social-democrații botoșăneni au aprins candele, au depus flori și au legat cocarde tricolore în Cimitirul Eroilor din municipiul Botoșani, acolo unde sunt înhumați 186 de soldați români care și-au dat viața pentru reîntregirea neamului.
Anul acesta au participat la eveniment și copii din comuna Gorbănești, însoțiți de domnul primar Ionuț Melinte. Elevii din clasele a șasea, a șaptea și a opta sunt viitorii membri ai ansamblului folcloric “Floare albastră”, în curs de înființare la nivelul comunei Gorbănești.
“Alături de acești minunați copii, dar și de conducerea Asociației “Cultul Eroilor” – Filiala Botoșani, am adus un omagiu tuturor celor care s-au jertfit pentru țara noastră, rămânând în istorie ca eroi ai acestui neam. Nimic nu poate fi mai frumos decât solemnitatea, suflul tânăr, costumul național românesc pe care tinerii l-au purtat cu atâta mândrie, dar mai ales sclipirea și admirația ce se citea în privirile tuturor, toate acestea reprezentând, de fapt, cel mai mare omagiu adus eroilor neamului românesc, adevăratul rezultat al sacrificiului lor. Prin astfel de acțiuni reușim să transmitem cultul eroilor tinerelor generații, pentru ca, la rândul lor, să îl transmită generațiilor viitoare”, a transmis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean,
Nu sunt suficiente cuvinte pentru a ne exprima mulțumirea față de sacrificiul pe care l-au făcut eroii patriei pentru libertatea și bunăstarea noastră. Le datorăm mai mult decât recunoștință, le datorăm existența noastră ca neam, ca țară, ca individ. Să nu le uităm jertfa, să le cinstim memoria și, mai ales, să avem grijă să nu uităm principiile care i-au mânat pe ei în luptă: credință, libertate, patriotism, dreptate.