Urban Serv roagă cetățenii care dețin autoturisme parcate în unele zone care au fost anunțate pentru a fi spălate să-și mute mașinile în alte părți pentru a putea efectua respectivele servicii, rugăminte care este întărită de prezența unor afișaje cu “PARCAREA INTERZISĂ”, fiind citată și o Hotărâre de Consiliu Local în acest sens, HCL 136/14.05.2020, care prevede că salubrizarea se face pe timp de noapte:
“d) Intervalul orar recomandat pentru efectuarea operaţiei de măturat mecanizat este între orele
22.00 – 6.00, pentru arterele care au sistem de iluminat public corespunzător. Parcurile de
agrement precum și străzile și aleele cuprinse în careul format de strada Primăverii, strada
Viilor, strada Nicolae Iorga, strada Ion Pillat, strada Tudor Vladimirescu, strada Împarat
Traian, strada Uzinei, strada Sucevei vor fi salubrizate obligatoriu pe perioada nopții,
conform Anexei nr. 3.”
Tot conform aceluiași HCL, frecvențele de realizarea a operație de întreținere a curățeniei în municipiul Botoșani au fost stabilite pentru intervale de 1 săptămână, nu din An-în-Paști, cum se întâmplă la noi.
Redăm anunțul Urban Serv:
“În atenția cetățenilor!
