Celebrul jurnalist, îndrăgostit de frumusețile României, s-a pozat la standul CNIPT Botoșani, fiind în vizită la Târgul de Turism.
În perioada 15 – 18 februarie 2024, la ROMEXPO București are loc principalul eveniment din industrie, ediția de primăvară a Târgului de Turism al României iar municipiul BOTOȘANI este printre expozanți.
La standul destinat municipiului reședință de județ, potențialii vizitatori pot primi informații, materiale de prezentare, obiecte promoționale sau broșuri de la colegii din cadrul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT).
La dispoziția vizitatorilor sunt puse și produse din zona noastră.
Evenimentul se desfășoară în Pavilionul B2.
Municipiul BOTOȘANI este reprezentat și la MOLDEXPO, la cea de-a 27-a ediție a expoziției internaționale specializate „Tourism and Travel Expo”.
În Pavilionul Central al Centrului Național de Expoziții MOLDEXPO, din Chișinău – Republica Moldova, în perioada 16 – 18 februarie 2024, vizitatorii pot afla mai multe informații despre pământul botoșănean încărcat de istorie și cultură, fiind așteptați să se bucure de frumusețile acestor locuri.
Municipiul Botoșani este o prezență constantă în rândul expozanților de la târgurile de turism din România, Republica Moldova și Polonia.




