În data de 29 august 2022, creștinii ortodocși merg la biserică pentru a se închina la ruda Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul. Această zi sfântă, trecută cu roșu în calendar, este una dintre cele mai mari sărbători ale creștinătății. Ce trebuie să faci pentru a-ți merge bine în casă.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare marcată cu o cruce roșie în calendarul ortodox, ceea ce înseamnă că românii trebuie să respecte anumite reguli stabilite de BOR. Există și o serie de restricții și interdicții. Nu ai voie să faci mai multe lucruri, deoarece este mare păcat.
Creștinii ortodocși prăznuiesc luni, 29 august 2022, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, una dintre cele mai mari sărbători ale românilor. Pentru această zi sfântă sunt o mulțime de obiceiuri mai mult sau mai puțin știute, dar care trebuie respectate cu sfințenie pentru a atrage binecuvântarea divină.
Munci interzise în zi de mare sărbătoare
Astfel, de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, gospodinele nu trebuie să lucreze la câmp sau să spele. De asemenea, este interzis să coși. Ce alte tradiții și obiceiuri mai există. Acestea au fost transmise din generație în generație, dar unele sunt mai puțin cunoscute.
Unul dintre cele mai vechi obiceiuri este acela de a duce la biserică, pentru sfințire, mere, pere, castraveți și struguri. Apoi fructele și legumele se împart celor flămânzi și săraci, copiilor și bătrânilor. Se dă de pomană în amintirea sufletelor plecate dintre cei vii și nu numai. Pachețele cu struguri și pâine caldă se oferă și pentru bunăstarea familiei, pentru liniște și spor în casă.
De ce este bine să ții post de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Tipicul bisericesc spune că este bine să postești în această zi închinată Sfântului Ioan Botezătorul, chiar să nu mănânci toată ziua, ci doar seara o turtă de mălai sau grâu. Obiceiul se ține pentru sănătate și iertarea păcatelor. Încă din seara de dinaintea sărbătorii nu trebuie să consumi nimic, doar apă poți să bei.
Sunt absolut interzise petrecerile, distracțiile cu vin roșu, pentru că această băutură reprezintă sângele Sfântului Ioan Botezătorul, dar și al Mântuitorului Iisus Hristos, care suferă în această zi tragică pentru cel care i-a prevestit venirea în lume. De asemenea, nici varză nu trebuie gătită sau mâncată, deoarece pe această legumă s-ar fi tăiat capul sfântului. Nici fructele rotunde, în special strugurii roșii, nu sunt permise la 29 august, din cauză că simbolizează forma capului tăiat. Ortodocșii nu au voie să folosească obiecte tăioase (cuțitele), din respect pentru marea sărbătoare a creștinilor.
Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul este o sărbătoare prăznuită de BOR la fiecare dată de 29 august, fiind una dintre cele 12 praznice împărătești și cu un simbolism aparte.
Sursa: playtechimpact.ro