La nivelul Uniunii Europene anual între 23-30 septembrie se marchează Săptămâna Europeană a Sportului, cu scopul de a conștientiza cetățenii în ceea ce privește importanța unui stil de viață activ. Social-democrații botoșăneni s-au alăturat devizei europene “BE ACTIVE” și au petrecut împreună câteva ore în Sala Sporturilor din Curtești. Meciurile amicale de volei și de…
Category: INFORMAȚII – ACTUALITATE
Compensarea preţului la carburanţi va fi prelungită până la sfârşitul anului, a anunţat premierul Nicolae Ciucă
“Vom prelungi ordonanţa de urgenţă prin care compensăm preţul la carburanţi. A fost o decizie care a produs efecte. Am reuşit să stabilizăm şi chiar să scadă preţul la combustibil, preţ care produce efecte în întreg lanţul. În felul acesta, până la sfârşitul anului vom beneficia de aceeaşi măsură de compensare’, a spus premierul la…
Percheziţii în Bucureşti şi în mai multe judeţe din Moldova în dosare privind operaţiuni ilicite în domeniul silvic
Poliţiştii şi procurorii au efectuat aproape 150 de percheziţii în Bucureşti dar şi în mai multe judeţe. Ei au descins la sedii de firme, persoane fizice şi ocoale silvice, în două dosare de evaziune fiscală, spălarea banilor, tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național şi delapidare. Sunt vizate două grupări constituite în…
Festivitatea de deschidere a anului școlar la Palatul Copiilor va avea loc la Cornișa
Palatul Copiilor Botoșani are deosebita plăcere să vă invite la Festivitatea de deschidere a anului școlar, ce va avea loc la AMFITEATRU – Cornișa, sâmbătă, 1 octombrie 2022, începând cu ora 11. În spectacol vor evolua copiii cercurilor de Dans Modern, Gimnastică Aerobică, Dansuri Populare, Muzică vocal-instrumentală, Instrumente muzicale tradiționale, Estradă, Teatru de la Palatul…
Pesemne.ro, prima platformă pentru persoanele cu deficiențe de auz
A fost lansat proiectul #Pesemne.ro care este prima platformă digital-interactivă din România pentru persoanele cu deficiențe de auz și tipice, realizată de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația 321Sport. În prezent, în România, sunt peste 30.000 de surzi și hipoacuzici, 5.000 dintre aceștia fiind copii și adolescenți. Cifrele cresc îngrijorător de la an la…
Noi precizări de la Guvern în legătură cu voucherele de vacanţă
Săptămâna aceasta a avut loc Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii, ocazie cu care ministrul Finanţelor, Adrian Câciu a afirmat „Chiar dacă a avut o serie de probleme inclusiv pe sezonul estival, probleme legate şi de marketingul corect sau incorect, asta rămâne de stabilit, dumneavoastră ştiţi mai bine dacă a fost corect din partea unora, dar…
Lucian Trufin: „Senatul susține activitățile agricole, prin plafonarea prețului la energia furnizată fermelor și operatorilor din industria alimentară”
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, anunță noi facilități pentru agenții economici care activează în agricultură și industria alimentară, aprobate la nivelul camerei parlamentare pe care o reprezintă. Proiectul de lege propus de Senat vizează includerea acestor categorii economice în rândul beneficiarilor plafonării prețurilor la energia electrică. Senatorii au adoptat, în ședința de…
Campania “Românii merită în Schengen” a ajuns la final
De 11 ani România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen. În tot acest timp, România a aplicat și a respectat drepturile și obligațiile comune tuturor statelor membre UE în ce privește spațiul Schengen, protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără niciun motiv obiectiv, Consiliul continuă să evite luarea unei decizii….
Vezi ce s-a discutat la ședința Colegiului Prefectural al județului Botoșani
Astăzi, 29 septembrie, ora 10.00, în Sala Nicolae Iorga din Palatul Administrativ, s-a desfășurat ședința Colegiului Prefectural al județului Botoșani, prezidată de prefectul județului Sorin Cornilă. Ordinea de zi a cuprins: *Stadiul implementării la nivel județean a lucrărilor din cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (reglementat prin HG nr. 294/2015 şi OUG nr….
Casa Berarilor Artizani din Botoșani angajează!
Angajăm un coleg nou, de gaşcă, pasionat de vânzări şi cu energie bună. Dacă îți place să interactionezi cu oamenii, eşti o persoană organizată, proactivă, îți doreşti să înveți ce înseamnă berea artizanală și în acelaşi timp, vrei să simți că munca ta este răsplatită corect, hai să ne cunoaştem mai bine! Te aşteptăm în…
Numărul vehiculelor înmatriculate la Botoșani a crescut cu 21% în ultimii 3 ani. Aceeași creștere se regăsește și în rândul posesorilor de permis auto
Acum 3 ani erau inmatriculate în Botoșani 105000 vechicule, în 2022 avem o creștere de 21%, însemnând un parc auto de 125.000 de vehicule, o spune comisarul de poliție Marian Ciornea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPÎV). În ședința pe tema siguranței rutiere, organizată vineri la Instituția Prefectului la care au…
În Botoșani sunt 280 de instructori auto
O spune șeful SPCRPÎV, comisarul de poliție Marian Ciornea, atrăgând atenția reprezentanților principalelor școli de șoferi din Botoșani asupra scăderii procentului de promovabilitate. Acesta a mai spus că se simțea o oarecare îmbunătățire a pregătirii cursanților pentru obținerea permisului de conducere când procentul de promovabilitate era impus școlilor de șoferi de către Ministerul Transporturilor, între…
Post de lăcătuș montator, scos la concurs de Teatrul „Vasilache”
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache”, cu sediul în Botoșani, str. Victoriei, nr. 13, organizează concurs pe durată determinată de 1 an pentru ocuparea postului vacant de lăcătuș montator (cu atribuții de lăcătuș mecanic, tâmplar și fochist), treaptă profesională I, conform HG nr. 286/2011. Condiții specifice: – Studii medii/tehnice de specialitate atestate cu diplomă –…
Festivalul-Concurs de Creație și Interpretare a Piesei de Teatru Într-un Act „Mihail Sorbul” – ediția a XXVIII-a
Festivalul-Concurs se va desfășura în perioada 17-18 noiembrie 2022 la Centrul Cultural din Săveni, județul Botoșani. Concursul adresat trupelor de teatru de amatori se desfășoară pe două secțiuni – creație și interpretare – și are ca specific piesa de teatru într-un singur act. C.J.C.P.C.T. Botoşani așteaptă înscrieri, conform regulamentului, până la data de 31 octombrie 2022, la adresa…
Poliția Rutieră: de la începutul anului, din 26 de accidente, 21 dintre acestea au fost cauzate de începători
În cadrul unei ședințe pe tema siguranței rutiere, desfășurată vineri la Instituția Prefectului, la care au fost invitați și reprezentanții principalelor școli de șoferi din Botoșani, Inspectorul principal Alexandru Ivanov, șeful Biroului Rutier al IPJ Botoșani a atras atenția asupra unui fapt îngijorător și care ia amploare din ce în ce mai mare, anume că…
