În condiţiile în care măsurile de compensare a preţurilor energiei electrice sunt aplicate doar pentru populaţie şi sectorul IMM, marii consumatori de energie sunt afectaţi de creşterile masive de energie şi, mai mult mult decât atât, firmele mari întâmpină probleme la contractarea utilităţilor.
Preşedintele CCIA Botoşani, în urma participării la mai multe întâlniri cu factori decizionali de la nivel de Guvern şi instituţii abilitate în domeniul energetic, a transmis mediului economic local că plafonarea preţurilor la energie pentru marii consumatori este prevăzută a avea loc, ce mai probabil, începând cu 1 ianuarie 2023 şi pentru o perioadă limitată de timp, respectiv până în luna august 2023.
CCIA Botoşani, alături de întregul Sistem Cameral din România, a semnat o Scrisoare Deschisă care a fost înaintată vineri, 21.10.2022, Primului Ministru, Nicolae Ionel Ciucă. Solicitarea priveşte un tratament echitabil şi mai ales predictibil din partea Guvernului şi a Parlamentului, în cazurile în care intervine cu politici publice în piaţa concurenţială, pentru tot mediul de afaceri din România.