Sâmbătă , 17 Mai, ora 9 în pădurea din spatele Complexului Restaurant Rediu, pe o ploaie măruntă și la o temperatură de 8 grade Celsius, copii și părinți și-au dat întâlnire în cadrul unui eveniment care îmbină mișcarea, natura și reconectarea cu sinele. “Forest Run nu e doar o cursă. E o experiență de vindecare…
Category: EVENIMENTE
„Porni Luceafărul…”, în 2025, „Anul Eminescu”
La inițiativa Academiei Române, anul 2025 a fost declarat „Anul Eminescu”. La cei 136 de ani de la trecerea la cele veșnice ale poetului botoșănean, Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, organizează cea de-a XLIX-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul…”,…
NOAPTEA MUZEELOR, la Botoșani. Vezi când are loc și ce muzee sunt deschise
Conform tradiției ultimilor ani, Muzeul Județean Botoșani va lua parte și în 2025 la „Noaptea Muzeelor”, eveniment cultural de anvergură națională care mobilizează numeroase instituții de profil muzeal din întreaga țară într-o binevenită celebrare a culturii. Astfel, în data de 17 mai 2025, în intervalul orar 16.00-22.00, intrarea va fi liberă la următoarele muzee botoșănene:…
„Dezvoltă afaceri inteligente. Ține-te de plan, vei reuși!” – A treia ediție a evenimentului dedicat antreprenorilor din județul Botoșani
Botoșani, 8 mai 2025 – Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Dezvoltă afaceri inteligente. Ține-te de plan, vei reuși!”, organizat de Banca Comercială Română (BCR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani. Evenimentul, dedicat antreprenorilor din județ și din regiunea de nord-est a țării, a…
Se apropie evenimentul mult așteptat de botoșăneni! Vezi ce artiști vor cânta la Zilele Municipiului Botoșani
Începând de vineri, 9 mai 2025, orașul va deveni gazda unora din cei mai în vogă artiști români, invitați să concerteze în cadrul Zilelor Municipiului Botoșani! Seria zilelor de sărbătoare va fi deschisă la Parcul Cornișa cu mixuri muzicale ale DJ Radu, de la ora 18:00, urmând ca de la ora 20:00, momentul artistic să…
aRoma Fest – Festival de voie bună
Festivalul unde carnea sfârâie, muzica răsună și buna dispoziție se întinde cât grătarul de mare! 3 SUD EST, Andra, Rapsozii Botoșaniului, Dan Doboș, Anișoara Puică, Fetele din Botoșani, DJ AYA și DJ SAAB. 3 zile suntem împreună pentru a ne bucura de artiști minunați, mâncare delicioasă și o atmosferă de neuitat! În parcarea DCD Fabrica…
Priveghere de noapte la Biserica Vovidenia din municipiul Botoşani, în cinstea Sf. Mare Mucenic Efrem cel Nou
Duminică seară, 4 mai 2025, începând cu ora 21.30, se va săvârși, la Biserica Vovidenia, slujba Privegherii, în cinstea Sf. Mare Mucenic și făcător de minuni Efrem cel Nou, prăznuit la data de 5 mai 2025. Slujba Privegherii va cuprinde Vecernia Mare cu Litia, Utrenia, Sfânta Liturghie și Parastasul ctitorilor și tuturor celor adormiți, Sf….
CCIA Botoșani organizează împreună cu BCR cel mai mare eveniment local de business al primăverii
Antreprenorii din județul Botoșani sunt așteptați să participe GRATUIT la evenimentul aflat la ediția a III-a „Dezvoltă afaceri inteligente. Ține-te de plan, vei reuși!” ce va avea loc in data de 8 mai, începând cu ora 11.00, la Teatrul ”Mihai Eminescu” Botoșani. Evenimentul este dedicat antreprenorilor care vor să construiască inteligent viitorul afacerilor din județ…
„Turneu în cartierul tău” – ediția a II-a
Muzica se întoarce în parcurile din Botoșani. Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu” Botoșani, anunță desfășurarea celei de-a doua ediții a proiectului cultural „Turneu în cartierul tău”, în zilele de 3 și 4 mai 2025. Proiectul, inițiat pentru a aduce muzica mai aproape de comunitate, își propune să transforme spațiile verzi din…
În 2025 votăm filmul european!
Festivalul Filmului European revine cu ediția 29! Proiecțiile vor avea loc începând cu 8 mai în București, urmate de ediții locale speciale în nouă orașe din România: Botoșani, Brașov, Chitila, Deva, Iași, Sfântu Gheorghe, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Timișoara, marcând un record în ceea ce privește numărul de orașe în care festivalul va fi…
Târgul Meșterilor Populari 2025
În perioada 23-25 aprilie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează Târgul Meșterilor Populari. Manifestarea are ca obiectiv principal valorificarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale autentice. De asemenea, și promovarea zonelor etnografice având în vedere faptul că meșterii…
Hramul Municipiului Botoșani, în prezența Părintelui Mitropolit Teofan
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește în data de 23 aprilie pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul spiritual al municipiului Botoșani. Slujba în această mare sărbătoare pentru creștini și deosebită pentru locuitorii municipiului Botoșani, la Biserica „Sf. Gheorghe”, a fost condusă de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Teofan, în prezența a unui amplu sobor de preoți…
Spectacolul popular „AMINTIREA CERNE”, la Botoșani, pe 5 iunie
DIANA SÂRBU, cunoscuta interpretă de muzică populară, originară din Bacău, aduce în fața publicului botoșănean un adevarat regal folcloric, alături de cei mai iubiți artiști ai momentului, acompaniați de Orchestra Naționala „LĂUTARII”, condusă de maestrul NICOLAE BOTGROS. „AMINTIREA CERNE” va fi un spectacol de excepție, o sărbătoare a cântecului popular, un concert răvășitor de dragoste…
Hristos a Înviat! Botoșaniul, în smerenie, la Slujba Învierii
În toate bisericile din Botoșani s-a cântat ¨Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”. Mii de botoșăneni s-au regăsit, în bisericile și curțile acestora în noaptea de Înviere, pentru a mărturisi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Vremea a îngăduit adunarea în curțile bisericilor, unde au participat…
Târgul Meșterilor Populari, Ediția a XVIII-a, 23-25 aprilie
Miercuri, 23 aprilie 2025, în ziua de Sfântul Gheorghe, începând cu ora 13:00, pe Pietonalul Unirii din Botoșani, va avea loc deschiderea oficială a activității Târgul Meșterilor Populari, ediția a XVIII-a, activitate organizată de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul…

