La finalul acestei luni, începând cu data de 24 iulie și până la 29 iulie, Caravana Medicală AUR va ajunge în județul Botoșani și va staționa în localitățile Havârna (24, 25 iulie), Gorbănești (26, 27) și Santa Mare (28, 29).
Toate cele trei localități au fost propuse de echipa AUR de la Botoșani din vina lipsei de condiții medicale – spitalele sunt la mare distanță de aceste localități, dispensarele nu sunt puse în funcțiune, iar cabinetele de medicină de familie sunt rareori deschise atunci când este vorba de o urgență.
Caravana Medicală AUR este un proiect de amploare care va traversa întreaga țară, gândit pentru a oferi ajutor oamenilor necăjiți care nu își permit vizite la medic, analize sau tratamente amănunțite.
Deputatul AUR de Botoșani, Radu Vicențiu Grădinaru, a declarat despre Caravana Medicală că este un mijloc prin care banii din subvenția de stat pentru partidele politice sunt întorși românilor, în favoarea lor: „multă lume ne-a acuzat că vorbim și nu facem nimic, iată că acum muncim zi și noapte pentru a face ceea ce ar fi normal să facă statul. Statul e prea ocupat cu rotative inutile și cu jocuri de putere ca să se mai preocupe de românul de rând. AUR a fost, este și va fi partidul românilor. Din banii din subvenția de stat am vrut să construim un spital – nu ne-au dat voie. Am găsit, totuși, un mijloc princare să-i ajutăm pe românii pe care nu-i ascultă și nu-i ajută nimeni și vom continua să le fim alături, așa cum am promis!”
De asemenea, deputatul botoșănean a mai adăugat: „ Caravana Medicală nu poate exista fără medici dedicați. Avem nevoie și la Botoșani de toți medicii cu inimă mare care pot și își doresc să ni se alăture spre ajutorul botoșănenilor.”
Toți medicii sau asistenții medicali care îșidoresc să se înscrie în Caravana Medicală pot contacta organizatorii la numărul de telefon 0745 305 552.
