Anul acesta, Botoșaniul devine, în perioada 1-6 aprilie, un spațiu privilegiat ce reunește, într-o vibrație competițională aparte, elevii capabili de performanțe înalte din toate județele țarii, la cea de-a LXXV-a ediție a Olimpiadei Naționale de Matematică.
Evenimentul educațional de înaltă ținută științifică, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Societatea de Științe Matematice din România – Filiala Botoșani, facilitează întâlnirea, în arena competițională, dintre tinerii care-și pun în valoare abilitățile, competențele și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor de formare, dând prilej de afirmare pentru fiecare în parte.
Olimpiada nu este doar o întrecere, o ocazie de dezvoltare a spiritului competițional și a capacității de gestionare a emoțiilor, ci și o călătorie a descoperirii, a devenirii elevilor pe drumul excelenței în educație, un prilej de a explora frumusețea și universalitatea matematicii și de depășire a propriilor limite.
Scriem, la Botoșani, împreună cu liceenii olimpici, o pagină de succes din evoluția lor intelectuală. Cu toții sunt deja învingători pentru că au avut curajul să se dedice, prin curiozitate, muncă susținută și perseverență, acestei aventuri a cunoașterii. Prezența lor pe tărâm botoșănean, în aceste zile de sărbătoare a științei, este o dovadă clară a talentului și a potențialului lor extraordinar.
Indubitabil, în spatele performanței, nu se află doar studiul intens al matematicii, al acestei forme poetice a adevărurilor, ci și extrem de multă pasiune. Dragi elevi, sunt convins că această pasiune v-a fost potențată și pusă în lumină de profesorii voștri cu har, care v-au ajutat să ajungeți la un nivel avansat și să atingeți culmile cele mai înalte ale matematicii.
Tuturor participanților din cadrul acestui eveniment, le transmit calde urări de succes, încununate cu rezultate remarcabile care să completeze palmaresul educațional al fiecăruia în parte, confirmând astfel, excelența în matematică și excelența în educație, deopotrivă.
Vă doresc să creșteți frumos, să vă împliniți, să excelați în domeniul care vă pasionează și să valorificați, în mod optim, zilele acestea, să descoperiți oameni deosebiți, să schimbați între voi informații, opinii, gânduri și să legați prietenii durabile!
Bucurați-vă de Botoșani, de momentele petrecute împreună, bucurați-vă de viață și de tot ce vă înconjoară!