Banca Naţională a României a decis punerea în circulaţie a unei bancnote cu valoarea nominală de 20 lei şi lansarea în circuitul numismatic a unei replici pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881, începând cu data de 1 decembrie 2021.
Se definitivează astfel convergența cu structura pe cupiuri a bancnotelor euro, valoarea nominală de 20 lei fiind singura care nu se regăsea printre cele românești.
Bancnota cu valoarea nominală de 20 lei are culoare predominanta verde oliv, pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral reprezentând un buchet de brânduşe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociaţiei Cercetaşii României. Tot pe avers mai sunt imprimate: valoarea nominală, în cifre şi litere, pe orizontală, “20 LEI DOUĂZECI”, semnăturile guvernatorului şi casierului central, stema României, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR şi în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere “DOUĂZECI LEI”, data punerii în circulaţie “1 decembrie 2021”, valoarea nominală în cifre “20”.
Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărăşeşti, iar în spatele Mausoleului, o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde: valoarea nominală, în cifre şi litere, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR poziţionată în dreapta sus şi stânga jos într-un dreptunghi, textul “FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”, seria şi numărul tipărite cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime, în partea stângă pe verticală, şi cu cerneală roşie şi caractere de înălţime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.
În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include următoarele elemente de siguranţă destinate publicului:
- a) fereastră transparentă complexă sub forma medaliei “Virtutea Militară”, cu element auriu reprezentând o goarnă militară, vizibil pe faţa bancnotei, în interiorul căreia este imprimată valoarea nominală în cifre “20”;
- b) imprimare în relief, detectabilă prin palpare:
– pe avers, portretul Ecaterinei Teodoroiu, buchetul de brânduşe, stema României, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, medalionul cu sigla BNR şi valoarea nominală în cifre şi litere, în stânga jos, pe orizontală şi în dreapta, pe verticală;
– pe revers, Mausoleul de la Mărăşeşti, reprezentarea Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, denumirea băncii centrale emitente “BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI”, sigla BNR, dreptunghiul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre şi litere, în dreapta jos, pe orizontală şi în cifre, în stânga sus;
- c) cerneală care îşi schimbă culoarea: cerneală specială care îşi schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub anumite unghiuri de înclinare; valoarea bancnotei, în litere, pe aversul acesteia, în partea din stânga jos, este imprimată cu astfel de cerneală;
- d) imagine latentă: pe revers, iniţialele BNR încorporate la baza imaginii Mausoleului de la Mărăşeşti; acest element este vizibil numai sub anumite unghiuri de înclinare a bancnotei;
- e) filigran: când bancnota este privită în lumină, în partea stângă, pe avers, se pot observa portretul Ecaterinei Teodoroiu, orientat spre dreapta, şi sigla BNR;
- f) element de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, situat deasupra buchetului pe avers şi deasupra Mausoleului de la Mărăşeşti pe revers; suprapunerea se face când bancnota este luminată din partea opusă privitorului;
- g) fir de siguranţă: vizibil atât pe aversul, cât şi pe reversul bancnotei;
- h) banda iridescentă: pe revers, bandă verticală de culoare aurie, încorporând valoarea nominală în cifre “20”.
Pe lângă elementele de siguranţă destinate publicului, bancnota de 20 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranţă detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar, respectiv:
- a) liniatură anticopiere şi antiscaner: pe zonele libere din stânga şi din dreapta, pe ambele feţe ale bancnotei, vizibilă doar cu lupa;
- b) microtext: imprimat continuu, vizibil folosind lupa, pe aversul bancnotei “BANCANATIONALAAROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, “BNR20” în zona centrală lângă portret, iar pe revers, în interiorul florii de crin; “BNR” în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, plasate în partea stângă pe avers şi în partea dreaptă pe revers, precum şi în interiorul dreptunghiului cu sigla BNR, în stânga jos, pe revers;
- c) imprimare fluorescentă pe reversul bancnotei:
– imagine gen timbru, cu valoarea nominală a bancnotei, în cifre, vizibilă numai în lumină UV;
– seria şi numărul bancnotei, pe orizontală, în culoare roşie în lumină normală, dar oranj în lumină UV, şi, pe verticală, în culoare neagră, dar verde în lumină UV;
- d) magnetismul firului de siguranţă.
Pe aversul replicii se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: două ferestre transparente, într-una figurând valoarea nominală a replicii “20” în stânga şi în cealaltă figurând portretul împăratului Traian, laureat, orientat spre stânga. Sub cele două ferestre transparente sunt două altare cu baza înaltă, iar pe corpul altarelor se regăseşte un cartuş rectangular cu inscripţia “ROMANIA”. În centru se află un cartuş curbat cu inscripţia “BANCA NATIONALE A ROMANIEI”, sub care sunt înscrise: numărul de serie, data emisiunii “19 Ianuariu 1881.”, valoarea nominală “DOUE DIECI LEI” şi semnăturile guvernatorului, directorului şi casierului central. Tot pe avers sunt imprimate: un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală “20”, de care se sprijină, în stânga, un tânăr reprezentând personificarea industriei, iar, în dreapta, un alt tânăr reprezentând personificarea comerţului, numărul de control şi anul lansării în circuitul numismatic “2021”, tipărite cu cerneală de culoare neagră şi caractere de aceeaşi înălţime.
Pe reversul replicii compoziţia grafică include elemente decorative. În centru se regăseşte un medalion cu portretul împăratului Traian, laureat; circular este înscris textul penalităţilor şi, în partea inferioară, valoarea nominală a bancnotei “DOUE DIECI LEI”. Deasupra medalionului este valoarea nominală a bancnotei “DOUE DIECI LEI”, iar dedesubt, un cartuş rectangular cu inscripţia “ROMANIA”. În dreapta şi în stânga medalionului central sunt două medalioane cu rama decorată, ce conţin ferestrele transparente. Sub fiecare dintre medalioanele laterale se află câte un cartuş în care este înscrisă valoarea nominală “20”.
În scopul protejării împotriva falsificării, replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de Banca Naţională a României în anul 1881 include următoarele elemente de siguranţă:
- a) două ferestre transparente complexe, astfel: în stânga aversului o fereastră în care figurează valoarea nominală a replicii “20”, iar în dreapta aversului o fereastră în care figurează efigia împăratului Traian, laureat, orientat spre stânga;
- b) valoarea nominală a replicii “20” din fereastra transparentă din stânga aversului şi portretul împăratului din fereastra transparentă din dreapta aversului realizate în tehnică multiton cu luminiscenţă în două culori, sepia şi verde, vizibile numai în lumină UV;
- c) anii “1881-2021” imprimaţi în centru, pe avers, cu luminiscenţă albă, vizibilă numai în lumină UV;
- d) sigla BNR de sub ferestrele transparente, pe avers, imprimată cu luminiscenţă roşie, vizibilă numai în lumină UV;
- e) numărul de serie format din 8 cifre, imprimate central, pe avers, sub denumirea băncii centrale, cu cerneală de culoare neagră, cu luminiscenţă verde, vizibilă numai în lumină UV;
- f) numărul de control format din 4 cifre, imprimate cu cerneală de culoare neagră, poziţionat în colţurile din stânga sus şi dreapta jos, identice ca secvenţă, cu luminiscenţă verde, vizibilă numai în lumină UV.
Sursa: bnr.ro