Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Botoşani, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Bucecea, organizează Festivalul – Concurs al Cântecului Popular Românesc „SATULE, MÂNDRĂ GRĂDINĂ”, care a ajuns la cea de-a –XLIV– a ediție.
A devenit tradiție ca în fiecare an de sărbătoarea ortodoxă a Sfinților Constantin și Elena, la Bucecea să aibă loc această manifestare culturală.
Fiind un festival de renume național, concurenți buni și foarte buni se înscriu anual în număr foarte mare pentru a urca pe scena de la Bucecea, unde s-au lansat numeroși interpreți din lumea muzicii populare românești.
Festivalul se va desfășoară pe două secțiuni și cinci categorii de vârstă, după cum urmează:
- soliști vocali (categoriile de 10-13 ani, 14-18 ani și 19-30 de ani)
- soliști instrumentiști (categoria de 10-14 ani și categoria de peste 15 ani)
Orchestra Populară „Rapsozii Botoșanilor -Ioan Cobâlă” – dirijor Ion Oloieru, manager – Dan Doboș – asigură acompaniamentul tuturor concurenților și a invitaților speciali.
Evenimentul este prezentat de Sorina-Ionela Avasiloaei.




























































