Element inedit la Botoșani, un nou membru a semnat adeziunea în fața jurnaliștilor, în cadrul unei conferințe organizate de Filiala Botoșani a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor.
Este vorba de Mihaela Stoiciuc Vasilică, fosta membră PRo România, care a ales să vină la AUR din cauza jocurilor de culise la care a asistat in vechiul partid, fapt care a dezamăgit-o și a făcut-o ca să nu se mai regăsească în acel partid, a spus aceasta în cadrul conferinței AUR, dezvăluind voalat că are intenții serioase de a candida la Primăria municipiului Botoșani, dacă AUR i-o va cere.
Vasile Halasanu, fost membru PSD și președintele Asociației Revolutionare 22 25 decembrie Botoșani de asemenea a fost prezentat ca nou membru AUR, fiind preferat pentru vasta experiență.
Relu Chiriac, asistent medical în cadrul SJU Botoșani cu o experiență de peste 30 de ani în medicina de urgență, a fost prezentat ca nou membru AUR și a ținut să facă o analiză tăioasă a sistemului medical românesc, după ultimile intâmplări care au implicat spitale și medici.
A mai fost prezentat și Ionuț Aticăi, tânăr farmacist din județul Botoșani.



