Uniunea Europeană are un cadru legislativ sub denumirea de Regulamentul Dublin, care are ca principal scop determinarea responsabilității unui singur stat membru pentru examinarea unei cereri de protecție internațională prezentată într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau un apatrid.
Din prevederile Regulamentului cât şi din practica dobândită, în România, procedura Dublin se aplică în următoarele cazuri:
- cetăţeanul unui stat terţ sau apatridul depune cerere de protecţie internaţională în România, dar se constată că acesta a mai depus anterior o astfel de cerere într-un alt stat membru, sau acesta a fost depistat cu intrare ilegală în alt Stat Membru;
- străinul sau apatridul se află ilegal pe teritoriul României, iar în urma verificărilor reiese faptul că acesta a depus anterior o cerere de protecţie internaţională în alt Stat Membru;
- cetăţeanul unui stat terţ sau apatridul depune cerere de protecţie internaţională în România, iar în urma verificărilor efectuate rezultă că acesta este în posesia unei vize sau a unui document de şedere valabil, emis de un alt Stat Membru care i-a permis anterior intrarea pe teritoriul Statelor Membre;
- solicitantul de protecţie internaţională este minor neînsoţit.
Durata procedurii Dublin este cuprinsă între 2 săptămâni şi 2 luni.
Ulterior, dacă statul membru acceptă reprimirea străinului sau apatridului, acesta va fi transferat în acel stat membru. Termenul de transfer este cuprins între 6 şi 18 luni, iar odată ce este transferat, acesta va urma procedura de protecţie internaţională din acel stat.