ANAF și Ministerul Finanțelor pregătesc un proiect de impozitare a bacșișului în restaurante sau hoteluri, acesta aflâdu-se deja în dezbateri la Parlament. Autoritățile din Finanțe spun că sunt şanse mari ca actul normativ să fie adoptat în această sesiune.
Deși se știe faptul că angajații din restaurante și hoteluri salariile sunt la minimum, ei bazându-se pe bacșișurile primite, șefii celor două instituții au hotărât impozitarea bacșișului. Soluţia găsită de autorităţi la scăderea economiei gri vizează creşterea plăţilor online.,, Este un proiect de lege în parlament care îşi vă urma drumul său eu zic că vă trece. Sper că în sesiunea aceasta să se închidă acest subiect. Dar noi trebuie să găsim împreună nişte soluţii pentru remunerarea salariaţilor din HoReCa, aşa cum trebuie să facem un efort pentru consolidarea HoreCa’’ declară Adrian Câciu – ministrul Finanţelor.
Preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heiuş:,, Sunt un mare fan al impozitării bacşişului. Şi pentru simplu fapt că comportamentul consumatorului s-a schimbat şi el trebuie să se schimbe în continuare. Să se facă cât mai mult plăţile acestea cu cardul, cu telefonul şi cel puţin tânăra generaţie puţin îi mai găsim cu numerar în buzunar. 85% din ceea ce încasăm noi ca impozite şi taxe se face prin bancă. Şi mai există încă 15%, care mie mi se pare mult care se plăteşte numerar din total încasări pe care le facem la nivelul unui an de zile. Dacă am reuşi să conştientizăm să educăm, să constrângem acolo unde este cazul pentru a reduce circulaţia monetarului, eu cred că întreaga economie a României s-ar asana şi ar ieşi la suprafaţă mult mai multe sume care ar intra în circuitul corect, economic’’.
În Uniunea Europeană abordarea problemei bacșișului nu este una unitară, țări cum ar fi Spania, Bulgaria, Ungaria, nu au nicio reglementare în legislație. Altele, însă, au prevederi în acest scop,de exemplu în Franța unde bacșișul este inclus pe bonul fiscal, iar sumele astfel încasate de către companii sunt, ulterior, distribuite către angajați, conform legii.
În alte state, cum ar fi, Germania, Italia sau Cehia, societățile includ fie în prețul produselor, fie pe un rând separat de pe bon o “taxă pentru servicii”, cuprinsă între 10%-15% din valoarea notei de plată. Sumele devin venit la nivelul companiei și, ulterior, sunt de asemenea distribuite către angajați și astfel impozitate ca atare.
Pentru România o astfel de reglementare ar avea implicații atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, mai ales pentru angajat, pentru care introducerea bacșișului pe bon ar conduce la reflectarea sumelor primite de acesta și, implicit, la o majorare a veniturilor declarate.
Pe de o parte, situația prezintă un avantaj pentru că le oferă angajaților o certitudine financiară (de exemplu pentru a putea contracta un credit), dar pe de altă parte are dezavantajul că sumele nete primite de angajați se vor reduce ca urmare a scăderii din sumă a impozitului pe venit și a contribuțiilor datorate pentru aceste venituri (dacă nu se introduc anumite scutiri în acest sens).