Sărbătoarea Mărțișorului vine la pachet cu o tradiție specifică poporului român, alegerea Babei. Este un eveniment hazliu, amuzant care aduce bună-dispoziție după lunile lungi de iarnă, dar și speranța că viața va fi mai bună, asta dacă are norocul ca în ziua aleasă să fie mai mult soare decât nori, vânt sau precipitații. Știm deja că omul, indiferent de neamul din care face parte caută în orice îl înconjoară un semn al viitorului, o semnificație, un răspuns divin a ceea ce va veni, a ceea ce îl așteaptă. La gura sobei, o iarnă întreagă românii au creat tot felul de povești prezicătoare, de legende și mituri cu tot felul de puteri miraculoase așa cum este și legenda Babei Dochia care stă la baza acestei tradiții. Din legendă în istorie, din mitologie în tradiţie, Dochia a lăsat obiceiuri de primăvară pe care românii le respectă şi astăzi. Legenda Dochiei, fata de împărat , o evocă pe aceasta fugind de un rege cotropitor care voia să o ia de nevastă. Fugind pe munte urcând şi purtând nouă cojoace, fetei a început să îi fie cald. Şi, rând pe rând, a început să arunce câte unul, dar când a ajuns în vârf, iarna era în toi. Aşa că Dochia, mânioasă, a început să adreseze cuvinte rele către Dumnezeu, iar pentru cuvintele sale, a fost pedepsită, transformând-o în stană de piatră. Legenda are multe corespondente ale realității, știut fiind faptul că prima jumătate a lunii martie este destul de schimbătoare unele zile fiind ori prea călduroase, altele prea friguroase. Așa ca și zilele omului, care nu sunt doar fericite, lipsite de griji, ci are și zile mai negre cu supărări, cu necazuri, tristeți.
Pentru alegerea Babelor, românii pot apela la două modalități. Prima și cea mai des întâlnită este cea în care fiecare persoană își alege, la întâmplare, o zi din perioada 1-9 martie.
A doua variantă este alegerea Babei în funcție de ziua nașterii. Pentru cei care s-au născut în intervalul 1-9, atunci lucrurile sunt simple, ziua de naștere fiind baba lor. Dacă este născut într-o zi de 30, Baba lui va fi pe 3 martie (3+0=3).
Să ne bucurăm de tot ce ne aduce viitorul, și bune și rele.