În perioada 20-24 mai 2025, cel mai mare spital din estul ţării va da startul ediţiei inaugurale a Zilelor Spitalului Judeţean de Urgenţă “Mavromati” din Botoşani, prima ediţie a conferinţei medicale organizate de această instituţie desfăşurându-se sub titulatura ştiinţifică “Abordarea terapeutică interdisciplinară în era inteligenţei artificiale”. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Consiliul Judeţean Botoşani, Colegiul Medicilor Botoşani şi Ordinul Asistenţior Medicali Generalişti Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, filiala Botoşani şi va avea loc sub înaltul patronaj al Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi. De asemenea, manifestarea beneficiază de sprijinul direct şi nemijlocit al mediului de afaceri local.
„În perioada 20 – 24 mai vor avea loc Zilele Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, o manifestare științifică de amploare. Deschiderea oficială a acestui eveniment va avea loc în data de marți, 20 mai 2025, începând cu orele 17:00 la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani. Invitat de onoare la deschidere este domnul academician Leon Dănăilă, avem confirmarea sa. Sperăm să îi permită și starea de sănătate la acel moment să fie alături de noi, suntem onorați de prezența domniei sale. Vor fi invitați toți factorii decidenți din județ”, a declarat Corneliu Prepeliță, managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani.
Dintre lectorii invitaţi, putem aminti pe Prof. Dr. Anca Trifan, Prof. Dr. Camelia Cojocariu, Prof. Dr. Ana-Maria Sîngeap, Prof. Dr. Cătălin Sfarti de la Institutul de Gastroenterologieşi Hepatologie din Iaşi, pe Prof. Dr. Romeo Dobrin, Dr. Ovidiu Alexinschi de la Institutul de Psihiatrie “Socola” din Iaşi, Prof. Dr. Ingrith Miron, Prof. Dr. Laura Trandafir, Prof. Dr. Cristina Gavrilovici, Prof. Dr. Alina Luca, Prof. Dr. Valeriu Lupu , Conf. Dr. Magdalena Starcea, Conf. Dr. Ileana Katerina Ioniuc , Conf. Dr. Solange Tamara Roșu , Şef Lucrări Maria Adriana Mocanu, Şef Lucrări Dr. Otilia Frăsinariu , Dr. Ioana Grigore, Dr. Camelia Ivănescu de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sfânta Maria” din Iaşi, Prof. Dr. Dana Turliuc de la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. N. Oblu”din Iași, Șef lucrări Dr Horațiu Stan de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Prof. Dr. Ovidiu Alexa, Prof. Dr. Irina Iuliana Costache-Enache, Dr. Daniela Crişu de la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Spiridon” din Iasi. Preşedintele de onoare al manifestării este Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” din Iaşi.
Leon Dănăilă este medic primar neurochirurg la Spitalul “Gh. Marinescu” din București, profesor universitar și politician. El a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997 și apoi membru titular al acesteia din 20 decembrie 2004.
