Unirea Mică a fost sărbătorită și la Botoșani, ca în fiecare an.
În fața statuii personajului principal căruia i se atribuie Unirea, Alexandru Ioan Cuza, din fața Inspectoratului Județean de Poliție din Botoșani, s-au adunat reprezentanții principalelor instituții, Prefectul Raluca-Ștefania Curelariu, Primarul Cosmin Ionuț Andrei, comandantul Garnizoanei Botoșani, locotenent-colonel Ovidiu Damian, Protopopul Protopopiatului Botoșani, Părintele Petru Fercal, parlamentari și reprezentanți ai partidelor politice, comandanții U.M. 01251 și U.M. 01189 Botoșani, comandanții structurilor M.A.I. (I.P.J., I.J.J., I.J.S.U., S.T.P.F.), reprezentanți ai “Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere“, reprezentanți ai “Asociației Cultul Eroilor“, reprezentanți ai “Asociației Naționale a Veteranilor de Război“, reprezentanți ai “Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități“.
Festivitatea solemnă a început cu intonarea Imnului Național de Stat, un sobor de preoți au ținut un ceremonial religios iar istoricul botosănean Col.(r.)Dr. Sergiu Balanovici a reiterat, ca în fiecare an, semnificația importanței zilei de 24 ianuarie, în prezentarea cu tema “Unirea Principatelor Române, oameni, fapte, semnificații“.
Au fost apoi depuse coroane și jerbe de flori în acordurile “Imnului Eroilor”, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din fața Inspectoratului de Poliție, apoi atmosfera a fost însuflețită prin defilarea detașamentului de onoare, activitățile culminând cu intonarea “Horei Unirii”, participanții au dat “mână-cu-mână” într-o horă românească.
Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
