Colaboratorii noștri basarabeni au propus redacției revistei noastre ( N.R.: Vatra Noastră Românească) participarea la manifestări dedicate, și în acest an, la Chișinău, dedicate sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor Române. Din lista activităților, am ales manifestarea științifică ce urma să se desfășoare la Academia de Științe a Moldovei. Acolo era prevăzută o sesiune de comunicări științifice pe tema Unirii Principatelor, autori fiind oameni ai științei istorice, basarabeni, cât și un istoric londonez. Am făcut preparativele necesare și, în ajunul aniversării (23 ianuarie a.c.), zi în care era programată manifestarea științifică, eram prezenți în Sala Mică (situată la etajul II – în fapt, la et. I, după numerotarea din țară, numerotare ce începe cu P, apoi, et. I, ș.a.m.d.; la basarabeni, P = Et. I) din clădirea Academiei de Științe a Moldovei și unde am ajuns pe o monumentală scară interioară, demnă de o instituție academică.
Nu veneam pentru prima dată la manifestări organizate în această sală (un fel de sală de consiliu, cu o masă lungă, flancată de fotoliile participanților, spre deosebire de Sala de Conferințe de aici, a AȘM, care are o organizare a locurilor în semicercuri concentrice, ca la o sală de congrese), și am revăzut cu plăcere șirul de tablouri ale oamenilor de știință basarabeni intrați în istorie, imaginile acestora străjuind, de la înălțimea părții superioare a pereților, pe actualii academicieni și cercetători basarabeni aflați în „exercițiul funcțiunii”.
La început, și-au făcut apariția mai tinerii cercetători, care, imediat au început căutarea pe laptop-urile existente pe masă, în fața fiecăruia – probabil voiau să revadă textele comunicărilor sau structura de program. Fiind o manifestare mai restrânsă, dintru început am găsit mai puține persoane cunoscute. Apoi, și-au făcut apariția academicienii din „artileria grea” a instituției, aceștia fiind binecunoscuții: acad. Mihai Cimpoi, decanul de vârstă al AȘM, acad. Ion Tighineanu, Președintele Academiei de Științe a Moldovei și, bineînțeles, membru corespondent AȘM, Ion Hadârcă, organizatorul manifestării științifice.
Un moment special al programului prevedea și o comunicare a cercetătorului istoric britanic Dennis Deletant, născut la Norfolk (Anglia) în 1946, care este profesor invitat al Catedrei de studii românești „Ion Raţiu“ de la Georgetown University, cât și al altor prestigioase instituții academice – el fiind și un bun cunoscător al problemelor românești, încă din perioada antedecembristă. Prezent la Londra, profesorul avea să susțină comunicarea în transmisie online.
Odată preparativele încheiate, Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române, organizatorul manifestării, deschide sesiunea de comunicări, cu o riguroasă punctualitate, la ora 12,00.
Membru corespondent, vicepreședinte AȘM Ion Hadârcă: «Bună ziua! Cu punctualitate, am deosebita plăcere să vă salut! Dragi prieteni; distinse dle Președinte al Academiei de Științe a Moldovei; distinși academicieni; dlor cercetători, oameni ce împărtășesc idealul Unirii, și, la distanță, îl salut pe „oaspetele prin corespondență”, pe dl profesor Dennis Deletant, care a acceptat ideea de a ne prezenta o comunicare despre Unirea de la 1859.
Pentru cei care dețin mai puțină informație, dl prof. univ. Dennis Deletant este un mare prieten al românilor basarabeni. Este, cred, semnificativ că, la distanță de ani, doi mari prieteni ai României, implicit și ai Basarabiei – dl prof. Dennis Deletant vorbește de „Istoria Românilor” editată de R.W. Seton-Watson în 1934, care include și comentariile referitoare la momentul istoric 1859. Doi mari prieteni care activează într-o succesiune temporală demnă de toată admirația, doi oameni de știință din Vest care au contribuit la rostirea adevărurilor istorice. Dl Dennis Deletant este născut la Norfolk (Anglia), în 1946, este profesor invitat al Catedrei de studii românești „Ion Raţiu“ de la Georgetown University, Washington, specialist în slavonă și limbile est-europene. Primul contact cu România l-a avut în anul 1965, unde a urmat cursurile Școlii de Vară de la Sinaia, organizate de Universitatea București. A studiat în România în cadrul unei burse post-universitare acordate de British Council, în 1969, vizitând frecvent țara noastră – până în 1988, când a fost declarat persona non grata, pentru că evidenția realitățile regimului din acea vreme. După 1989, a participat și la activități în Basarabia, fiind invitat de Președintele, de atunci, al Parlamentului R. Moldova, Alexandru Moșanu. În cartea sa „În căutarea României” – noi spunem că este și „în căutarea Moldovei de peste Prut” –, un întreg capitol este dedicat Unirii de la 1859, în care autorul precizează că: „Deși revoluția din România și consecințele ei au avut un rol predominant în familia mea și în activitatea mea din prima parte a anilor ’90, situația politică din R. Moldova mi-a reținut, și ea, atenția. În iunie 1991, precizez, pe 26-28 iunie – adică, în acele zile în care, în 1940, Basarabia a fost ocupată de sovietici, n.a. –, am fost invitat să vorbesc la o conferință internațională, la Chișinău, pe tema Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, și a impactului acestuia asupra Basarabiei. În prima parte a lunii septembrie a acelui an, am revenit la București, unde am primit o invitație, prin Ministerul român de Externe, de la Alexandru Moșanu, președintele parlamentului moldovean, pentru a ajuta la traducerea Constituției moldovenești în engleză”. Deci, dl Dennis Deletant este și traducătorul în engleză a Constituției care stă la baza statalității noastre. Credem că își va aduce contribuția și la traducerea Declarației de Independență. Îi mulțumim dlui Dennis Deletant că a acceptat să participe la Chișinău, în această zi aniversară, cu o comunicare.
În continuare, îl invit pe dl Acad. Ion Tighineanu, Președintele Academiei de Științe a Moldovei, să ne transmită mesajul său».
Acad. Ion Tighineanu, Președintele Academiei de Științe a Moldovei, membru de onoare al Academiei Române: «Stimate dle profesor Dennis Deletant, vă spunem „Bun venit!” la Academia de Științe a Moldovei, deși comunicăm prin spațiul virtual. Ne bucurăm de această posibilitate, de a audia prelegerea Dvs. Nu de mult, ați vizitat R. Moldova – în noiembrie 2025, ați fost la Chișinău, la Agenția Națională a Arhivelor. Noi, la 6 noiembrie 2025, am pus bazele rețelei academiilor din spațiul românesc – din care fac parte Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și toate celelalte academii românești de ramură, ele fiind componente ale acestei rețele, scopul fiind unic: apropierea celor două maluri ale Prutului!…
Desigur, noi avem un vis. Visul nostru este ca hotarul de-a lungul Prutului să dispară!… Eu cred că acest vis al nostru, așa cum a spus și dl vicepreședinte, acad. Ion Hadârcă, se va împlini. Pentru noi, este interesant să ascultăm opinia Dvs. asupra momentului istoric din 1859, privind Unirea dintre cele două principate românești. Așteptăm opinia Dvs., ca pe o lecție de istorie. Vă mulțumim!». Organizatorul manifestării, dl acad. Ion Hadârcă, oferă cuvântul dlui prof. Deletant:
Prof. univ. Dennis Deletant, Georgetown University, Washington: «Mulțumesc mult. Mă bucur să vă revăd. Vreau să revin, prin luna aprilie, cu Armand Goșu, la Chișinău, pentru a aduce de la București mai multe exemplare ale cărții mele de memorii: „Istoria României sub comunism”. Vă mulțumesc pentru invitația de a participa la acest eveniment.
De ce am ales ca subiect al conferinței mele istoria scrisă de prof. R.W. Seton-Watson. Pentru că prof. R.W. Seton-Watson a fost un prieten al României, consiliind guvernul britanic, în Primul Război Mondial, după 1916, el a continuat să sprijine România (el a rămas consilier al Ministerului de Externe britanic, până la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial). Voi cita câteva pasaje din volumul „Istoria Românilor”, scris de prof. R.W. Seton-Watson și publicat în anul 1934. Putem afirma că o contribuție semnificativă la formarea imaginii pe care românii au avut-o, în ultimul secol, în conștiința britanică și americană, a fost această lucrare a lui R.W. Seton-Watson, publicată în 1934, volum care a captivat cititorii. A rămas o lucrare clasică, în limba engleză, referitoare la istoria poporului român. Cartea, ideatic, s-a fundamentat pe convingerea în virtuțile micilor națiuni, cât și pe convingerea că aspirațiile naționale puteau răsturna raporturile de putere predominante înaintea Primului Război Mondial. Care este astăzi importanța acestei lucrări pentru românii din cele două state de pe malurile Prutului?… R.W. Seton-Watson era un cercetător istoric independent politic. De aceea, în studiile istorice scrise, el nu cultiva mitul pentru a justifica existența statului național».
În fine, după un șir de detalii legate de personalitatea autorului volumului citat, precum și de contextul politic specific perioadei interbelice din țara noastră, conferențiarul abordează capitolul de istorie legat de Unirea Principatelor Române. Dl prof. univ. Dennis Deletant dă citire unor extrase din capitolul referitor la acest moment istoric, textul reprezentând o traducere a profesorului Constantin Ardelean, de la New York College, după originalul în limba engleză:
«Citez din aceste pagini, pe care le-am ales: „În 1856, la Plymouth, pe coasta de sud a Angliei, am organizat o întrunire publică în favoarea românilor, la care a luat cuvântul Dumitru Brătianu. Deși au fost primite mesaje de simpatie, era nevoie de o publicitate veritabilă, de un cunoscător al problemelor românești. William Gladstone și-a asumat sarcina de a reabilita onoarea Marii Britanii, în această privință. Pe 4 mai 1858, Gladstone a fost cel care a introdus o moțiune în Camera Comunelor, solicitând acordarea unei atenții corespunzătoare solicitărilor românilor pentru Unire, așa cum fuseseră exprimate de reprezentanții lor. Omul politic a insistat, apoi, asupra faptului că Unirea reprezenta dorința a aproape întregii populații, un fapt adânc înrădăcinat în istorie, și care reprezintă țelul ei (a populației românești, n.red.) suprem. Era o chestiune care atingea profund principiile politice europene, ale credinței publice, și ținea de aspecte care privesc în mod vital fericirea a milioane dintre confrații noștri, și apoi a implorat această țară (Marea Britanie, n.red.) să reflecteze bine, înainte de a lua o decizie, dacă destinul acestor două țări, Țara Românească și Moldova, trebuie să se ghideze sub alte considerații decât bunăstarea poporului, căci ar fi un curs alunecos, reamintind Camerei că sultanul era suzeranul, și nu suveranul, celor două principate. El argumenta, cu mare elocvență: //Dacă vreți să ridicați un obstacol în calea Rusiei, înarmați aceste popoare cu libertate și cu vigoarea și prosperitatea pe care libertatea le aduce. Nu le priviți cu neseriozitate//. Acesta este o parte din discursul lui Gladstone în parlamentul britanic.
E interesant de menționat că W. Gladstone a fost susținut de lordul Robert Cecil (Nota redacției: Lord Robert Cecil, un conservator marcant, viitorul prim-ministru, Lord Salisbury. //Robert Arthur Talbot Gascoyne-Cecil, al 3-lea Marchiz de Salisbury /1830–1903/, cunoscut înainte de 1865 sub titlul de Lord Robert Cecil, a fost unul dintre cei mai importanți prim-miniștri britanici ai epocii victoriene.) care arăta că Principatele nu erau teritorii cucerite și nu puteau rămâne la nesfârșit un simplu teritoriu în dispută, pentru a satisface pretențiile Rusiei și Turciei. Și a argumentat că, în prezent există o vocație, poate unică, de a impune acele instituții cărora le datorăm propria noastră prosperitate politică. Replica primului ministru britanic, în cadrul aceleiași dezbateri, ilustrează încăpățânarea politicienilor britanici în privința Turciei. Astfel, acesta a declarat cu aroganță, că: //Dacă Moldova și Țara Românească ar fi fost state separate și independente, oricât ar fi regretat invadarea teritoriilor lor și completa încălcare a drepturilor lor, națiunile europene nu ar fi luat armele în apărarea lor. Aceasta nu s-a întâmplat pentru că erau avanposturi ale Imperiului Otoman și invadarea lor reprezenta o amenințare la integritatea Turciei, pe care noi o considerăm esențială pentru interesele Europei//. De altfel, în perioada Războiului Crimeii, autorul moțiunii fusese membru în cabinetul britanic. În continuare, W. Gladstone a afirmat că influențe străine erau cauza marilor agitații din Principate și s-a opus independenței sub un prinț străin, pe motivul că o asemenea țară nu putea evita să devină vasalul unuia sau altuia dintre mai puternicii săi vecini, sau să fie împărțită între ei; Inter-independența, susținea Gladstone, era contrară intereselor României și Europei. Pe scurt: dintre toți politicienii britanici, W. Gladstone a anticipat cel mai bine și a făcut cele mai juste aprecieri în privința problemei românești.
„Amânarea alegerilor a fost privită cu entuziasm în Principate. Pe 19 august 1858 a fost semnată la Paris o nouă Convenție. Un document complicat care deja reprezenta un nou compromis între cele două grupuri de putere. Era un pas important către o guvernare constituțională. Totodată, se poate spune că această convenție făcea independența inevitabilă”.
Așa scria R.W. Seton-Watson.
Analizând aceste evenimente din perspectivă contemporană, este dificil să înțelegem, cum de politicieni serioși considerau că asemenea jumătăți de măsură puteau fi puse în practică, sau să țină în loc valul de sentimente naționale, care creșteau în fața propriilor lor ochi. Turcii erau cei mai coerenți, din acest punct de vedere. Alegerile pentru noua Adunare Electivă a Moldovei au avut loc în ultima săptămână a lunii decembrie 1858. Acestea nu au oferit unioniștilor majoritatea la care sperau – au obținut numai 30, dintr-un total de 64 de mandate și erau complet divizați în chestiunea centrală, a reformei agrare. Situația a fost salvată de faptul că majoritatea era și mai divizată (cu 21 voturi la 13), între candidaturile fostului domnitor Mihail Sturza și aceea a fiului său, Grigore. Această dispută poate fi considerată simbolică pentru a sublinia forța de dezagregare a vechii oligarhii boierești, care simțea pericolul iminent ce-i amenința privilegiile, dar era incapabilă să se unească.
La Iași, a fost propus un nou candidat, care aparținea uneia dintre micile concurente dintre mai micile familii boierești – cu ceva vechime, dar care nu jucase niciodată un rol proeminent în afacerile publice și despre care nu se vorbise până atunci. Acesta era Alexandru Ioan Cuza. Pe 17 ianuarie (stil nou/ 5 ianuarie stil vechi, n.red.), Cuza a fost unanim aclamat ca Prinț, de către Adunare, după ce și Mitropolitul Moldovei (Sofronie Miclescu, n.red.) vorbise în favoarea sa.
Sub impresia veștilor entuziaste de la Iași, alegerile din Țara Românească, organizate pe 22 ianuarie (stil vechi, n.red.), au oferit conservatorilor o majoritate de două treimi, astfel că, pe moment, alegerea lui Bibescu (Gheorghe Bibescu, n.red.) era aproape sigură. Cum democrații, a căror candidat era Nicolae Golescu, aveau împotrivă pe toți partizanii lui Bibescu, singura lor speranță era agitația populară. Când Adunarea s-a întrunit la București, pe 3 februarie (stil nou, 22 ian. stil vechi, n.r.), au urmat tulburări de stradă. Un rol important l-a avut Dimitrie Ghica, nepot al fostului domnitor, și deci ostil față de Bibescu, care, ca prefect al poliției capitalei, putea să curme sau să dea frâu liber acestor demonstrații. El pare să fi fost primul care să propună numele lui Cuza, dar tânărul deputat Vasile Boerescu a reușit să încline definitiv balanța, printr-un discurs de o mare înflăcărare și simplitate: //Să ne unim în jurul acestui nume și nepoții noștri ne vor binecuvânta amintirea! Țara va fi mulțumită, iar conștiința ne va spune că am îndeplinit cea mai sacră dintre misiuni!//. Un val de emoție a cuprins Adunarea și, pe 5 februarie (24 ian., stil vechi, n.red.), în pofida mașinațiunilor ascunse, Cuza a fost ales de Adunare, cu aclamații, sub numele de Alexandru Ioan I-ul. Vestea a fost primită la Iași cu un entuziasm imens, iar mulțimea a organizat o retragere cu torțe la Consulatul Francez și a strigat: „Vive l’Empereur!”. Adunarea a trimis un mesaj personal lui Napoleon (împăratul Napoleon al III-lea, n.red.), declarând că: „Destinul românilor este la dispoziția Majestății Voastre”, iar Napoleon a speculat momentul – când, pe 7 februarie (stil nou, n.red.), s-a adresat legislativului francez, rostind: //Dacă aș fi întrebat ce interes are Franța în aceste țări îndepărtate, pe care le străbate Dunărea, aș răspunde că interesul Franței este oriunde este de apărat o cauză dreaptă și civilizatoare//.
Cuza nu-și pledase niciodată propria cauză, iar acum se ridica la înălțimea unei situații dificile, denunțând un tact și o stăpânire de sine. De la început a acționat de o manieră care să justifice pe deplin cele scrise de Victor Place – diplomatul francez, într-unul din rapoartele sale a scris: //A fost proclamat sub principiul „o singură persoană”// (Nota redacției: Victor Place, consulul Franței la Iași și un susținător activ al Unirii Principatelor, a descris alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca un act de triumf al voinței naționale. În contextul dublei alegeri din 1859, el a subliniat că alegerea a fost făcută sub principiul „uniunii de principiu și de acțiune” sau că, prin alegerea lui Cuza, a rezultat „o singură persoană” [la conducere] – referindu-se la fuziunea administrativă realizată prin acea alegere. Chiar dacă instrucțiunile oficiale franceze cereau reținere, Victor Place a susținut intens candidatura care a dus la Unirea Moldovei cu Țara Românească sub Cuza).
Fără îndoială că Place, care deja era în relații foarte bune cu Prințul Cuza, a dorit să convoace cele două Adunări la Focșani și să pună Europa în fața faptului împlinit. De acum, de la Paris soseau garanții oficiale de sprijin. Noul principe a avut înțelepciunea să nu forțeze lucrurile, făcând frecvent un apel la adresa puterilor, cărora le solicita consacrarea Marelui Divan. Totodată, prințul adăuga că nu avea niciun fel de ambiții personale și că va fi întotdeauna gata să reintre în viața privată, dacă acest fapt putea promova cauza Unirii.
Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza a luat întreaga Europă prin surprindere și a dovedit cât de inutilă era soluția plasării de obstacole artificiale în calea Unirii. Nașterea României se produsese în siguranță, dar nu pentru că fusese moșită de cineva. Vă mulțumesc pentru atenție!».
Aplauze puternice au marcat încheierea acestei interesante prelegeri, receptate de la Londra prin mijloace online. Acad. Ion Hadârcă mulțumește cordial dlui prof. univ. Dennis Deletant:
Acad. Ion Hadârcă: «În acest cadru, facem un anunț oficial: Adunarea Generală a Secției de Științe Sociale, Politice, Economice, Umaniste și Arte, a Academiei de Științe a Moldovei, desfășurată la data de 13 ianuarie 2026, a propus candidatura dlui profesor Dennis Deletant la calitatea de membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Felicitări, dle profesor!».
Sunt invitați să aibă intervenții participanții la această reuniune științifică:
Acad. Mihai Cimpoi: «Stimate dle profesor, mi-a trezit un deosebit interes prelegerea dv., operați cu „documentele pe tapet”, cum spunea Eminescu. Noi ne-am pătruns de faptul că acel act al Unirii de la 1859 – părerea mea este că nu există „uniri mici” și „uniri mari”!… Fiecare „unire” are o semnificație deosebită în istorie și are un impact deosebit –, această Unire, într-adevăr, a fost preludiul Unirii din anul 1918. Noi, românii basarabeni, ne mândrim cu faptul că Unirea din anul 1918 s-a produs începând cu Basarabia – Basarabia a bătut clopotele pentru Marea Unire și ele au fost auzite. Așteptăm cu deosebit interes volumul de istorie cu care ați promis că veniți, istorie care ne ajută, încă odată, să lămurim ce s-a întâmplat. Situația, așa cum ați spus și dumneavoastră, și atunci și mai târziu, în 1918, era dramatică. Atunci când i s-a spus lui Ion Inculeț: „De ce vă uniți voi, românii basarabeni, cu o Românie ciopârțită?” – știți care era situația atunci: capitala era la Iași; Transilvania era în afară, Bucovina, la fel –, Inculeț a răspuns memorabil: „Noi nu ne unim cu o Românie ciopârțită, noi ne unim cu România-mamă!”… Pentru că o mamă, chiar de-i ciopârțită, este mamă!… Încă odată, vă mulțumim!… Am votat, din tot sufletul – pentru ceea ce faceți dv. pentru noi, pentru buna cunoaștere a adevărului istoric –, pentru a vi se acorda acest titlu binemeritat de membru de onoare al Academiei de la Chișinău. În colaborarea noastră frățească – noi vorbim despre două academii surori, Academia Română și Academia de Științe a Moldovei – mă gândesc că acest titlu va fi binecuvântat și de Academia Română. Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag, la Chișinău!».
Prof. univ. Dennis Deletant: «Vă mulțumesc din suflet pentru onoarea făcută și, cum vă spuneam, mă voi întoarce cu dl Armand Goșu, pentru a reveni la Chișinău, în primăvară, cu cartea despre care am vorbit. Am fost, prima oară, la Chișinău în 1982 și, în cartea mea de memorii, sunt relatări despre acea vizită – vizită, care a avut loc în cadrul unui acord cultural între Marea Britanie și Uniunea Sovietică. A fost important pentru mine să observ care au fost condițiile în care au trăit moldovenii în acea epocă – cu restricții, atunci când nu era recunoscută existența limbii române, cât și a mai multor limbi ale etniilor din R.S.S. Moldovenească. S-a insistat atunci să vorbesc despre „limba moldovenească”. Au fost greutăți cu autoritățile rusești, în acest sens. Totuși, gazdele sovietice mi-au oferit posibilitatea de a vizita Universitatea din Chișinău».
Acad. Ion Hadârcă: «Mulțumim dle profesor. Mesajul Dvs. este prețios pentru noi și mă bucur că sunt prezenți aici și cercetători din generația mai tânără, invităm pe un reprezentant al Agenției Naționale a Arhivelor, prezent aici»:
Alexandru Argint, director-adjunct al Agenției Naționale a Arhivelor: «Transmitem salutul nostru acestei reuniuni științifice. Noi suntem deschiși și așteptăm ca istoricii să ne viziteze, pentru a descoperi și dezvolta cunoașterea istoriei noastre, a poporului român. Vă mulțumim pentru invitația de participare la această manifestare academică. Mulțumim dle profesor Dennis Deletant pentru documentata prelegere și vă așteptăm să ne vizitați».
Acad. Ion Hadârcă: «Revenim la importanța evenimentului sărbătorit azi – 167 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Această Unire a pus temelia statului modern România, act istoric care a avut un impact excepțional asupra mentalităților, asupra politicilor din regiune.
Am reținut din expozeul dlui profesor Dennis Deletant și implicațiile subtile în „problema dunăreană”. Publicista Sabina Fati a publicat, cu câțiva ani în urmă, la București, o carte de publicistică istorică, intitulată: „Cine râvnește la Gurile Dunării” (Ed. Humanitas). Este o întrebare retorică, pentru că noi știm cine râvnește la Gurile Dunării, așa cum a râvnit și atunci, la 1856-1857; cum au pus piedici în recunoașterea celor trei județe de la sud (sudul Basarabiei, Bugeacul –județele Ismail, Cahul și Bolgrad, retrocedate Moldovei, la 1856, și reintegrate în gubernia Basarabiei, la 1878, n.red.), ridicând artificial problema Bolgradului, care ar fi „simpatizat” cu imperiul de la Sankt Petersburg ș.a.m.d. Această dilemă este o problemă de nivel european, mai ales, văzând ceea ce se întâmplă, în prezent, în estul regiunii noastre – din presă, aflăm că la Crocmaz, localitate sud-estică de pe malul Nistrului, a căzut o dronă cu explozibil.
Toate aceste evenimente ne afectează foarte mult. De aceea, Președinta Maia Sandu s-a pronunțat recent, în paginile unei publicații engleze, referitor la problema re-Unirii cu România. Această problemă revine cu multă intensitate în conștiința românilor basarabeni, ținând cont și de toate aceste evenimente care se petrec în Estul Europei – tergiversarea tratativelor de pace. Din această cauză, oficialitățile moldovene, în strategia politică, iau tot mai mult în analiză opțiunea re-Unirii, ca o alternativă de salvare pentru românii din spațiul inter-riveran nistreano-prutean.
Am ținut să precizez și această notă, deoarece pentru noi, această problemă a re-Unirii ne vizează tot mai mult existența și supra-existența noastră ca ființă națională, problemă față de care nu putem fi indiferenți. De aceea și desfășurarea acestei conferințe, pe tema Unirii de la 1859, de către Academia de Științe a Moldovei, are o semnificație deosebită. Este și o datorie academică, a istoricilor, a profesorilor ca să informeze opinia publică, ritmic, cu evenimentele istorice ale neamului nostru, să mențină pe tapet marile evenimente istorice».
Este invitat dl profesor Dennis Deletant pentru un mesaj final.
Prof. univ. Dennis Deletant: «Doi ani, până în anul 2022, am fost la „Woodrow Wilson Institute”, unde am elaborat un studiu privind poziția Dunării sub aspectul importanței strategice. Am avut posibilitatea să discut cu specialiști americani în această problemă. La Washington am fost invitat să susțin o conferință – la „Woodrow Wilson Institute”, care este o instituție a Congresului american – despre importanța istorică a Dunării, dar, mai ales, despre importanța actuală a Dunării. Am remarcat interesul pe care îl manifestă în această problemă, atât mediul academic american, cât și membrii administrației americane, în general, pentru această zonă, foarte importantă, sud-est europeană. Desigur, războiul care se desfășoară în acest spațiu a captat atenția publicului american și, mai ales, a diplomaților americani. Sunt convins că această zonă strategică va focaliza și în viitor atenția strategilor, atât pentru România și R. Moldova, cât și pentru întreg flancul estic european al NATO. Interesul meu pentru R. Moldova este sporit tocmai pentru această importanță strategică, cât și a posibilității ca R. Moldova să se unească cu România».
Acad. Ion Hadârcă: «Vă mulțumim din suflet pentru această notă optimistă de încheiere. Încheiem ședința noastră. Eu consider că a fost desfășurată cu succes. Vă așteptăm la Chișinău, la Academia de Științe a Moldovei, dle profesor. Vă dorim multă sănătate!». Prof. Dennis Deletant mulțumește și el cordial.
Aici s-a pus punct activității noastre din această reuniune științifică, dar, la plecare din sala de conferință, am avut privilegiul să-l reîntâlnesc personal pe dl acad. Ion Hadârcă, pe care-l cunoscusem în iulie 1989, cu ocazia unui spectacol itinerant basarabean (cu Grigore Vieru, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Ion Hadârcă ș.a.) închinat centenarului comemorării eminesciene. Așa cum am mai relatat adesea, această împrejurare mi-a oferit șansa unui gest cu semnificație politică, pentru acea vreme. Eu am organizat, incognito, o „descindere” a unui grup de copii pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani, în momentele de final ale spectacolului – când toți artiștii au venit la bară să salute publicul, fiecărui membru al grupului artistic basarabean i s-a oferit câte o floare și i s-a atașat la piept o frumoasă cocardă tricoloră. Era un gest temerar, de aceea a fost „executat” simultan pentru toți artiștii, în câteva secunde. Bucuria basarabenilor a fost mare (pe atunci, la Chișinău nu se putea arbora decât drapelul „republican”, cu roșu și verde, alături de drapelul URSS, roșu, cu secera și ciocanul!), ei interpretând ultima piesă muzicală din spectacol purtând cocardele tricolore românești. Dar, tot atât de mare a fost uluiala „serviciilor”, luate prin surprindere – reverberații ale acestei întâmplări menținându-se un timp în spațiul botoșănean, dar, cred, fără să identifice autorul. După aproape patru decenii, aveam acum ocazia să ne reamintim acele zile. Am urmat invitația Dlui acad. Ion Hadârcă și, în cabinetul de la etaj, am realizat un interviu cu domnia sa, beneficiind și de prezența domnului acad. Mihai Cimpoi. Acest interviu, evident, va fi publicat distinct de acest reportaj.
În după amiaza acelei zile, ne-am reîntâlnit la o „cină colegială” și cu binecunoscuții istorici basarabeni: prof. univ. dr. Anatol Petrencu, Președintele Asociației Istoricilor din R. Moldova și, respectiv, prof. cercetător Ion Negrei, vicepreședinte al AIRM, în calitatea lor de gazde, mulțumindu-le, acum, și pentru ospitalitate.
În același timp, companionul meu în acest periplu basarabean, dl. Florin-Simion Egner, în calitatea sa de director al Zonei Metropolitane Botoșani, era oaspetele Primăriei Tănătari, raionul Căușeni, localitate înfrățită cu unitatea administrativă botoșăneană – înfrățire realizată la inițiativa dlui prof. Valeriu Ostaș, binecunoscutul om de cultură basarabean și acerb militant unionist. Dl primar Ion Cârlig, al comunei Tănătari (cca 2.800 loc.- 99% români, 3,3 kmp, 76 km de Chișinău), în fruntea unei delegații, ne vizitase la Botoșani, la 1 Decembrie 2025, cu ocazia ceremoniei de semnare a documentelor de înfrățire transfrontalieră, între cele două unități administrative. Vizita de lucru, care se desfășura acum, era un răspuns la acea vizită și avea ca obiectiv să pună fundamentul proiectelor cu finanțări din fonduri europene, de reabilitare a unor edificii social-spitalicești și școlare, cât și a utilităților aferente, din localitatea Tănătari.
Noi venisem în Basarabia pregătiți să participăm și la manifestarea omagială ce se desfășoară tradițional în Piațeta „A. I. Cuza” din Chișinău, în ziua de 24 ianuarie, cu depuneri de flori la bustul Domnitorului. Din motive de forță majoră (decesul unui coleg, la Botoșani), coroana tricoloră adusă de botoșăneni pentru această ceremonie a rămas în camera de oaspeți din campusul universitar unde fusesem cazați – dar, cu rugămintea, îndeplinită cu brio, ca domnii profesori, Anatol Petrencu și Ion Negrei să o preia și să o depună la bustul lui Cuza, din partea Uniunii Vatra Românească – Filiala Județeană Botoșani. Evident, pe 24 ianuarie, noi am pornit „cu noaptea-n cap”, la ora 5,00, spre Botoșani, unde trebuia să ajungem înainte de ora 11,00, pentru a putea participa la o altfel de ceremonie, una funebră. Am reușit să ajungem la timp și acolo.
Reverberația sesiunii științifice desfășurate la Academia de Științe din Chișinău a avut darul să ne revigoreze optimismul privind perspectivele reîntregirii țării, văzând atât opțiunile oamenilor de cultură academică chișinăuieni, cât și viziunile, în aceeași problemă, ale unor cercetători de înaltă clasă din foruri științifice anglo-americane. Mai rămâne ca și factorii politici de pe ambele maluri de Prut să evolueze în acest spirit. Sunt și unele semnale recente în sensul acesta, dar cele mai hotărâte adresări către nația românească sunt ale celor două academii românești. Este timpul ca națiunea să le audă! Să ne audă și Dumnezeu!…
Consemnare, transcriere din audio și fotomontaje: Paul-Mircea Iordache
Consultanți: Anatol Petrencu, Ion Negrei
2.-mix.f. Academ. Șt. R.M. 23.01.26