Sâmbătă, 26 iunie, Instituția Prefectului din Județul Botoșani, sprijinită de Garnizoana Botoșani, au organizat activitățile cu prilejul Zilei Naționale a Drapelului, manifestările având loc în Piața Tricolorului din municipiu.
După ce vineri a avut loc Ceremonia de coborâre a drapelului României de pe catarg, acesta a fost păstrat peste noapte la Biserica Militară a Garnizoanei, urmând a fi sfințit în cadrul unei slujbe.
Prefectul Dan Nechifor a fost întâmpinat de Președintele Consiliului Județean, Doina Elena Federovici, Primarul municipiului, Cosmin Ionut Andrei, Comandantul Garnizoanei Botoșani si reprezentanții Consiliului Local, s-au rostit scurte alocuțiuni despre însemnătatea drapelului iar șase militati, în frunte cu un ofițer au purtat drapelul național prins de colțuri, adus spre inălțarea pe catarg.
Publicul adunat la momentul înălțător a putut asista la defilarea efectivelor militare, în acordurile Imnului de Stat.
Ziua de 26 iunie este dedicata în fiecare an Tricolorului românesc, din anul 1998, drapelul fiind elementul de bază al identității noastre naționale.
Scurtă istorie a Zilei Drapelului Naţional:
În 1834, când Ţările Române au început să se dezvolte din punct de vedere economic, când conştiinţa naţională cerea unitatea şi libertatea ţării, domnitorul Ţării Româneşti, Alexandru D. Ghica Vodă, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii”
Steagul destinat corăbiilor avea două culori (galben şi roşu), cel atribuit armatei era compus din trei (roşu, galben şi albastru) şi un vultur la mijloc. Acesta este socotit drept începutul adoptării tricolorului pe pământ românesc.
O informaţie o descoperim printre mărturiile unui francmason Jean Alexandre Vaillant, (chemat şi stabilit în Muntenia în 1830, profesor şi director al „Colegiului Sf. Sava” din Bucureşti 1831-1834), potrivit căruia tricolorul ar fi fluturat pentru prima dată în ziua de 29 iulie 1839, pe muntele Pleşuva (zona Comarnic – jud. Prahova) Astfel, arborarea de către Vaillant a tricolorului ca drapel al Principatelor este, poate, cea mai veche atestare documentară a acestui fapt.
Tricolorul românesc era cunoscut încă din deceniul 4 al secolului XIX drept simbol naţional cu cel puţin un deceniu înainte de oficializarea sa
În timpul revoluţiei de la 1848 Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei revoluţiei burghezo – democratică (1848 – 1849), 14/26 iunie, când a avut loc abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu, instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti şi promulgarea decretului nr. 1 de instituire a drapelului naţional.
Revoluţionarii de la 1848, atât cei din Transilvania, cât şi cei din Ţara Românească, au arborat steagul tricolor, ca simbol al luptei lor, având inscripţionat lozinca: „Frăţia”: „Dreptate – Frăţie” şi dându-i denumire de „stindard al libertăţii”. O lună mai târziu, „văzând cu nu s-a înţeles încă cum trebuiesc făcute stindardele naţionale“, decretul guvernamental nr. 252, din 13 iulie 1848, preciza din nou că “stindardele vor fi tricolore. Culorile sunt: albastru închis, galben deschis şi roşu carmin”. Ele vor fi dispuse vertical şi vor fi aranjate în ordinea următoare: „lângă lemn vine albastru, apoi galben şi apoi roşu fâlfâind“. În Adunarea populară desfăşurată pe dealul Filaretului din Bucureşti, în ziua de 15 iunie 1848, s-a celebrat ziua de 11 iunie, începutul revoluţiei, ”zi de mântuire pentru toată România”, sub flamurile tricolore. Tot în acel an istoric 1848, în acea impresionantă Adunare de la Blaj, 3/15 mai, s-a înălţat „flamura cea mare tricoloră a naţiunii române”, a întregii naţiuni române.
Potrivit unei alte ipoteze tricolorul se impune ca drapel naţional în 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz până în 1862, a avut fâşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fâşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene.
Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. (sursa:wikipedia.org)
Ionuț Iosub