În luna februarie a acestui an, polițiștii de imigrări au emis/reemis, la nivel național, 10.124 de permise de ședere temporară și pe termen lung pentru străinii aflați pe teritoriul României. În aceeași perioadă, au fost înregistrate 10.070 de cereri de prelungire a dreptului de ședere, depuse de străini care locuiesc sau desfășoară activități pe teritoriul…
Distribuirea de imagini intime cu colegi poate distruge vieți și atrage răspunderea penală
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu elevii Liceului ”Grigore Antipa”, Botoșani au realizat o campanie de informare și prevenire dedicată tinerilor, cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor și consecințelor unor comportamente tot mai frecvente în mediul online și în viața de zi cu zi. Astfel, elevii împreună cu polițiștii au…
Expoziție fotografică semnată Cristina Venedict, la Memorialul Ipotești – „Aproape. Corpul ca memorie”
Artistul fotograf Cristina Venedict, posesoarea mai multor premii și distincții în competiții internaționale, și-a prezentat viziunea sa artistică la Memorialul Ipotești. Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” găzduiește, începând cu data de 15 martie 2026, prima expoziție personală a fotografei Cristina Venedict intitulată „Aproape. Corpul ca memorie”. „Mă bucur că această serie…
Senatorul Cătălin Silegeanu solicită primarilor proiecte pentru amendamente la bugetul de stat pe 2026
COMUNICAT DE PRESĂ Senatorul Cătălin Silegeanu a lansat un apel către primarii din județul Botoșani să transmită proiecte ale comunităților pe care le reprezintă, în vederea formulării unor amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2026. Parlamentarul îi îndeamnă pe edilii care derulează proiecte importante pentru localitățile lor să transmită până duminică, ora 10:00,…
Regiunea Nord-Est își promovează potențialul investițional la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate pieței imobiliare, dezvoltării urbane și investițiilor
O delegație din Regiunea Nord-Est a participat, în perioada 9-13 martie 2026, la MIPIM – The Global Urban Festival, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate pieței imobiliare, dezvoltării urbane și investițiilor, desfășurat la Cannes, Franța. Participarea Regiunii Nord-Est la MIPIM2026 a reunit reprezentanți ai administrației locale și ai mediului privat: Vasile Asandei, Director…
Ateliere de „Încondeiat Ouă” 20-31 martie 2026
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, organizează, în perioada 20-31 martie 2026, ateliere de „Încondeiat Ouă”, după cum urmează: 20 martie – atelier organizat în colaborare Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, Mihălășeni, Botoșani și Școala Gimnazială Nr.1-Mihălășeni, Botoșani, care se va desfășura…
Sâmbătă, duminică și luni, prezență activă a jandarmilor botoșăneni
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni vor avea o prezență activă, în special în zonele aglomerate și de interes operativ, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță pentru cetățeni. Sâmbătă, începând cu ora 17.00, efectivele de jandarmerie vor lua măsurile necesare pentru ca elevii Colegiului Național ,,Mihai Eminescu” Botoșani, care participă la Festivalul-Concurs…
Polițiștii din Flămânzi acționează pentru prevenirea accidentelor rutiere și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică pe drumul european DE 58
În cadrul acțiunii sunt vizate, în principal, respectarea normelor rutiere si a legalității conducătorilor auto. Până în acest moment au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1.000 de lei. Polițiștii recomandă tuturor participanților la trafic să respecte regulile de circulație, să adopte o conduită preventivă la volan și să manifeste responsabilitate pentru…
Mamă-polițist luptă pentru copiii ei. Apel umanitar
Andra este polițist la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani. De aproape 20 de ani își face meseria cu demnitate și responsabilitate. O vedeți în intersecții, dirijând circulația, sau la locul accidentelor rutiere, acolo unde oamenii au nevoie de ajutor. Dar, mai presus de uniformă, Andra este o mamă care luptă pentru copiii ei. Băiețelul ei,…
Senatorul Cătălin Silegeanu, prezent la Forumul Industriei Mediului: „Gestionarea deșeurilor trebuie privită și ca oportunitate economică”
COMUNICAT DE PRESĂ Senatorul Cătălin Silegeanu a participat la Forumul Industriei Mediului (FIM), eveniment desfășurat, în perioada 3–5 martie, la Centrul Expozițional ROMEXPO, unde a reprezentat Comisia economică și Comisia pentru comunicații din Senatul României în cadrul dezbaterilor privind gestionarea deșeurilor și dezvoltarea economiei circulare. „Am fost onorat să reprezint Comisia economică și Comisia de…
Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate 14-15 martie 2026, ediţia a X-a, Rogojești, Botoșani
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești, organizează în perioada 14-15 martie 2026 cea de-a X-a ediție a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate. Sâmbătă, 14 martie 2026, ora 10:00, se va desfășura secțiunea…
Profesori din Botoșani, participanți la cursuri de formare și stagii de observare Erasmus+ în Turcia
În perioadele 9-13 februarie și 23-27 februarie 2026, prin Proiectul de Acreditare Erasmus 2025-1-RO01-KA121-SCH-000315131, Program Erasmus+, acțiunea cheie 1, Mobilități, Educație școlară (SCH) al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, au beneficiat de cursuri de formare și stagii de observare 25 de cadre didactice de la școlile asociate în consorțiul coordonat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani: ȘCOALA…
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” – Comunicat de presă finalizare proiect
Luna Femeii – mesaj de respect și siguranță transmis de polițiștii botoșăneni
În contextul Zilei Internaționale a Femeii, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani – Poliția Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au desfășurat o acțiune preventivă în municipiul Botoșani. Activitatea s-a desfășurat în Piața Centrală și pe principalele artere din municipiu, în baza planului întocmit pentru prevenirea…
Veste bună de la Guvern pentru tinerii până-n 30 de ani care se angajează pentru prima dată: vor primi prime de stabilitate de 27.000 de lei
Guvernul României a adoptat joi, 5 martie (N.R., a.c.), o ordonanță care reglementează sistemul asigurărilor pentru șomaj și măsuri active pentru ocuparea forței de muncă, incentivate prin acordarea unei prime de stabilitate de 27.000 de lei. Această măsură se aplică tinerilor de până în 30 de ani, care se angajează pentru prima dată. Prevederile adoptate…















