Senatorul Lucian Trufin susține cauza fermierilor mobilizați, vineri, în punctele de trecere a frontierei, într-un prim demers menit să atragă atenția autorităților europene asupra unor decizii care prejudiciază agricultura și producătorii României. Parlamentarul botoșănean este solidar cu protestatarii ale căror revendicări vizează suplimentarea despăgubirilor acordate de Uniunea Europeană pe fondul schimbărilor economice generate de războiul…
Prefectul la acțiunea de protest a fermierilor botoșăneni în zona Punctului de Trecere a Frontierei Stânca – Costești
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, s-a deplasat la locul protestului, a discutat cu reprezentanții producătorilor locali din Botoșani și i-a asigurat că solicitările lor vor fi transmise Guvernului României. Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani: ”Am venit astăzi în mijlocul dumneavoastră în semn de sprijin, pentru întreaga activitate indiferent de sectorul în care activați, de…
Simularea Examenului de Bacalaureat, martie 2023
Elevii din clasa a XII-a au susținut în perioada 27-29.03.2023, simularea probelor din cadrul Examenului Național de Bacalaureat 2023. Din totalul celor 2839 de elevi înscriși în clasa a XII-a învățământ de zi au participat la simularea probei de limba și literatura română 2674 de elevi, absenți fiind 165 elevi. Din totalul celor 939 de…
Naștere reușită, asistată prin telefon de personalul medical al I.S.U. – S.A.J.
Zăpada a dat mari bătăi de cap în județul Botoșani și salvatorilor, care nu au mai putut ajunge la o mămică aflată pe punctul de a naște, aceasta fiind ajutată de alte două femei, trimise în ajutor de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca. Mama, în vârstă de 41 de ani, din…
Fiecare botoșănean are ocazia să fie ambasador al județului său
Județul Botoșani a fost înscris în cea mai importantă competiție a turismului intern, „Destinația Anului 2023”, la categoria „Tărâmuri cu istorie și tradiție”. Prin acest demers, Consiliul Județean promovează moștenirea culturală, ecumenică și tradițiile locale, care, dacă ar fi cunoscute la adevărata valoare, ar atrage turiștii, iar Botoșaniul ar fi din ce în ce mai…
Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru județul Botoșani, până la ora 22.00
Meteorologii au actualizat prognoza și au schimbat Codul Roșu cu Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol, pentru județul Botoșani. Potrivit acestora, până astăzi, la ora 22.00, va continua să ningă viscolit și se va depune un nou strat de zăpadă. Vântul va sufla cu viteze de 55 – 65 km/h. Vă reamintim că, în…
Conferința “Dezvoltă afaceri inteligente cu finanțări europene”, organizată de BCR în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Botoșani FOTO
Ieri a avut loc în sala Eminescu a hotelului Rapsodia din municipiul Botoșani o întâlnire importantă pentru mediul de afaceri din Botoșani, la care au fost invitați mai mulți reprezentanți ai mediului de business pentru a le fi prezentate proiecte de finanțare. BCR Grup Retail, în parteneriat cu CCIA Botoșani au lansat invitația tuturor oamenilor…
Filtre la ieșirile din orașele din județ instituite de CJSU pentru restricționarea circulației
Urmare a instituirii Codului Roșu de viscol și ninsori abundente, la ora 20.30, prefectul județului, Sorin Cornilă, a convocat, din nou membrii Comitetului Județean pentru Situații Urgență Botoșani într-o ședință extraordinară pentru a lua deciziile care se impun în vederea gestionarii cu operativitate a situaţiilor de urgenţă generate de fenomene meteo extreme. Pentru evitarea unor…
Cod Roșu de vânt și ninsori abundente pentru județul Botoșani, până mâine dimineață, la ora 04.00
Fenomene prognozate: viscol puternic, cu rafale de 75 – 85 km /h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, vizibilitate redusă, spre zero. Populația a fost avertizată prin intermediul sistemului RO-ALERT! Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri: -evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă acest lucru…
“PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată”
Comuna Baluseni, județul Botosani, demarează proiectul „Elaborarea Planului Urbanistic General in format digital al Comunei Baluseni, judetul Botosani” finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C10 – Fondul Local, investitia I.4. – Elaborarea/actualizarea in format GIS a documentatiilor de amenajare a teritoriului si de planificare urbana. Obiectivul acestei investiții este de a sprijini…
Festivalul Gaudeamus îți oferă o „Călătorie în jurul lumii în 80 de minute”
Pentru iubitorii de artă și cultură, începutul lunii aprilie aduce o oportunitate unică de a participa la un spectacol cultural de excepție. Festivalul Artei și Creației Studențești, Gaudeamus, își continuă seria de evenimente cu un nou program special, ce va avea loc pe data de 6 aprilie, la Casa de Cultură a Studenților din Iași,…
Se circulă în regim de iarnă pe șoselele din Botoșani. Mai multe drumuri sunt închise din cauza căderilor masive de zăpadă
În ultimele ore, la dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 20 de apeluri de la cetățeni care sesizau faptul că întâmpină dificultăți în a se deplasa cu autovehiculele pe drumurile sătești, comunale, județene sau naționale, din cauza zăpezii. Multe dintre apeluri anunțau aceeași situație. Toate cazurilor au fost direcționate către drumari, Serviciile Voluntare pentru…
Elevii din Botoșani care s-au clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de științe socio-umane vor reprezenta județul la etapa națională
În perioada februarie-martie 2023 s-au desfășurat etapele județene ale concursurilor și olimpiadelor destinate științelor socio-umane. Elevii care s-au clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de științe socio-umane și care vor reprezenta județul Botoșani la etapa națională a olimpiadei sunt: ANECHITEI GH. D. IUSTINA și SOLCAN D. MAGDA- PATRICIA – disciplina Educație civică,…
Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol pentru județul Botoșani
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică tip Cod Portocaliu, valabilă pânâ mâine, la ora 14:00. Conform meteorologilor, în județul Botoșani, în următoarele ore va ninge abundent și se va depune un strat consistent de zăpadă. Vântul va sufla, la rafală, cu 55 – 65 km/h și va viscoli zăpada. Pentru a gestiona…
Ultimele tendințe în amenajările interioare – tavanele extensibile
Fie că vorbim de tavane translucide, mate, fotoprintate, mate sau lăcuite, din ce în ce mai mulți clienți preferă tavanele extensibile în locul celor tencuite clasic, sau tavanele false din rigips. De-a lungul vremii am putut vedea detalii legate de tavane din cele mai diverse, deoarece meseriașii au fost și sunt din ce în ce…
