Lucrările de reparații curente determinate de uzură a tencuielilor exterioare la fațadele clădirii, respectiv treptele și podestele clădirii Palatului Administrativ din Botoșani sunt în toi. Începute pe 2 august 2023, lucrările de reparații vor finalizate până la sfărșitul acestui an. Perioada de implementare a proiectului este de 5 luni, garanția oferită de antreprenor este de…
Bătrâna dată dispărută în urmă cu 3 zile a fost găsită de polițiști
Polițiștii botoșăneni au reușit să o găsească pe femeia de 84 de ani, din comuna Corni, a cărei dispariție a fost sesizată în urmă cu 3 zile, de către familia acesteia. Femeia a părăsit domiciliul, pe 10 octombrie a.c., pentru a merge în pădurea din proximitatea locuinței, iar din cauza întunericului, nu a reușit să…
Surpriză pentru școlarii și preșcolarii unei școli din județul Botoșani, realizată de polițiști
Polițiștii rutieri au fost în vizită, ieri, 12 octombrie, la școala Gimnazială nr. 1 Leorda unde au desfășurat activități de informare și prevenire, le-au prezentat copiilor autospecialele de poliție, iar preșcolarii au primit cadouri constând în jucării și materiale didactice. Polițiștii le-au prezentat copiilor regulile de circulație și importanța respectării acestora pentru prevenirea implicării în…
Cerere… pentru normalitate
Pentru prima dată în zona Moldovei, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită persoanele cu deficiențe senzoriale la teatru, dezvoltând un proiect în parteneriat cu Liceul Special „Moldova”, Asociația Surzilor din România, filiala Botoșani și Asociația Nevăzătorilor Botoșani. Pe 19 octombrie de la ora 17.00, în sala cinematografului „Unirea” se joacă „Cerere în căsătorie”, un spectacol în…
Au început înscrierile pentru Festivalul–concurs al romanţei, al cântecului de petrecere şi al cântecului satiric „GEORGE HAZGAN”
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, organizează cea de-a IX-a ediţie a Festivalului – concurs al romanţei, al cântecului de petrecere şi al cântecului satiric „GEORGE HAZGAN”, manifestare cultural-artistică ce se va desfăşura în perioada 18-19 noiembrie 2023, la Casa Tineretului Botoşani. Dorim dezvoltarea interesului în rândul…
Atelier de Muzică Psaltică la Botoșani
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani și cu Parohia Vovidenia Botoșani, organizează în perioada 3-4 noiembrie 2023 un Atelier de Muzică Psaltică la Botoșani. Muzica bizantină (psaltică) reprezintă adevărata emblemă a artei bizantine. Izvorâtă din adâncul vieţii…
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani vă invită în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi
Sâmbătă 14 octombrie și duminică, 15 octombrie, de la ora 18.00 vă invităm la Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr.48 la spectacolul „La Academie” de Alexandra Felseghi, regizat de Andrei Măjeri. Scenografia spectacolului este semnată de Adrian Balcău, coregrafia de Victoria Bucun, iar sound-design-ul de Adrian Piciorea. Din distribuția spectacolului fac parte: Gina Patrașcu-Zamfirache, Dana…
Vino în „Laboratorul curiozității” să descoperim știința interactiv și distractiv – Comunicat de presă
În perioada 20-27 octombrie 2023 vino în „Laboratorul curiozității” deschis la Uvertura Mall Botoșani să ne bucurăm de curiozitate. Expoziția este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani și își propune să le ofere acestora o experiență educațională nonformală care să le deschidă simțurile pentru știință. În perioada 20-27 octombrie, din oră în…
Bursa locurilor de muncă la Botoșani, octombrie 2023
Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Botoșani în calitate de beneficiar al proiectului ,,ICOPROF-BT-R Informare,consiliere,orientare profesională-Centru de sprijin pentru cariera ta ”ID 152023, organizează în data de 12 octombrie 2023 – Bursa locurilor de muncă pentru grupul țintă din cadrul proiectului. Acțiunea se va desfășura în sala de evenimente a Restaurantului Society din B-dul…
Modern Calor anunță primirea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Începând de luni, 16 octombrie, se primesc cererile în vederea acordării ajutorului pentru încălzirea locuinței. Cererile completate împreună cu documentele justificative se depun la sediul societății din Str. Vârnav – Punctul Termic de lângă Școala Generala nr. 7. Cererile pot fi descărcate de pe site-ul societății, accesând www.moderncalor.ro/comunicate. Pentru informații suplimentare, vă asigurăm de toată…
Comunicat de presă Deputat AUR Gradinaru Radu VICENTIU
Condamnăm cu fermitate atacurile cu rachete care au avut loc asupra Israelului. Condamnăm cu fermitate atacurile cu rachete care au avut loc asupra Israelului. Ne exprimăm solidaritatea cu statul israelian în aceste momente tragice, iar gândurile noastre se îndreaptă către familiile victimelor. Totodată, solicităm încetarea imediată a violenței și a tuturor acțiunilor care pun în…
Tragediile provocate de jarul căzut din sobă pot fi prevenite!
Patru persoane au decedat, iar alta a ajuns la spital cu arsuri grave în urma unor incendii generate de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile, iarna trecută. Tragediile s-au produs în localitățile Flămânzi, Vârfu Câmpului, Vorona și Săveni. Victimele locuiau singure, în case izolate și au adormit cu focul aprins în sobă. Jarul căzut…
Conducerea Universității din Suceava, în atenția Avocatului Poporului pentru introducerea obligativității plății doar cu cardul
Rectorul USV, Valentin Popa: „Bancnotele transmit viruși și bacterii”. După ce rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Valentin Popa a interzis toate plățile în numerar pentru taxele de studii și serviciile oferite de instituție, inclusiv pentru cantină și cazarea studenților, Biroul Teritorial al Avocatului Poporului la Suceava a deschis o anchetă tocmai pentru a afla…
Toleranță zero pentru discriminare la Penitenciarul Botoşani
Penitenciarul Botoşani derulează, în perioada septembrie – noiembrie 2023, o campanie adresată persoanelor private de libertate vizând creșterea nivelului de conștientizare a diversității interculturale, cu accent pe persoanele de etnie romă și alte categorii cu risc de excluziune socială, în cadrul proiectului „CORRECTIONAL”. Campania „Toleranţă ZERO pentru discriminare” include o serie de activităţi destinate persoanelor…
MAI supune dezbaterii publice modificarea legii pentru siguranța rutieră și combaterea infracționalității cu privire la traficul de droguri
Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un pachet legislativ prin care se propun măsuri de consolidare a cadrului normativ pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului, siguranță rutieră și combatere a infracționalității, în special privind traficul de droguri și substanțe psihoactive, compus din: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind prevenirea…















