Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani informează cetățenii, comercianții și vizitatorii municipiului cu privire la o măsură propusă de ATOP Botoșani și confirmată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani în cadrul ședinței în plen din 31 iulie 2026.
Începând de sâmbătă, 1 august 2026, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura zilnic, în intervalul orar 18:00–22:00, patrularea cu câini de serviciu în zona Centrului Vechi al municipiului Botoșani.
Măsura vine în sprijinul cetățenilor, comercianților și vizitatorilor din zonă și urmărește prevenirea faptelor antisociale, descurajarea tulburării ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de siguranță.
Patrularea cu câini de serviciu va fi menținută în lunile august și septembrie 2026 și va fi evaluată periodic, în funcție de evoluția situației operative.
Ședința s-a desfășurat în prezența doamnei prefect Raluca Curelariu, căreia îi mulțumim pentru participare și pentru susținerea activității ATOP Botoșani.
De asemenea,ATOP Botoșani mulțumește Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani pentru operativitatea manifestată în implementarea acestei măsuri și reafirmă angajamentul de a susține, alături de instituțiile din domeniul ordinii și siguranței publice, măsuri concrete pentru creșterea siguranței cetățenilor.
