„LUNA PLANTĂRII ARBORILOR“ se derulează în fiecare an între 15 martie -15 aprilie și este perioada în care silvicultorii derulează o serie de activități care au în prim plan evidențierea rolului și importanței pădurii în societatea actuală. Aceste activități oferă ocazia de a ne întoarce la natura, de a contribui în mod pozitiv la starea mediului înconjurător, dar și de a contribui din plin la moștenirea pe care o vom lăsa urmașilor.
Acţiunile silvice pe care le desfășoară Direcţia Silvică Botoşani au ca obiectiv conştientizarea populaţiei despre necesitatea asigurării integrităţii şi dezvoltării pădurilor, împădurirea terenurilor forestiere goale, igienizarea lizierelor şi a traseelor drumurilor ce străbat fondul forestier, cu participarea ONG – urilor şi în special a generației tinere.
Fondul forestier actual al judeţului Botoșani este de 56333 ha (11,5% din suprafaţa judeţului) şi cuprinde pădurile situate în partea nord-estică a României, fiind desfăşurat altitudinal de la 60 m (Lunca Prutului) la 580 m (culmea Holmului). La est şi la vest pădurile sunt delimitate de râurile Prut, respectiv Siret.
Pe total, în administrarea Direcţiei Silvice Botoșani se află 49092 ha terenuri forestiere situate pe raza administrativă a două judeţe, respectiv Botoşani (99.4%) şi Suceava (0.6 %). Din total suprafaţă, 34576 ha sunt proprietate publică a statului (70,2 %) iar 14708 ha (29,8 %) reprezintă fond forestier privat reconstituit ca urmare a aplicării legilor fondului funciar.
foto: Directia Judeteana de Mediu Botosani



