O comunitate prosperă investind în educație și se desăvârșește prin maniera în care își crește copiii. Este crezul pentru care compania Hidroplasto sprijină Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) în demersul de a recompensa munca elevilor și cadrelor didactice, din județul Botoșani, premianți ai competițiilor naționale și ai Centrului de Excelență. „Viitorul județului Botoșani depinde de noi,…
Category: PROMO
Anunț cu privire la plata obligațiilor fiscale
Primăria comunei Mihai Eminescu aduce la cunoștință că derularea activității acesteia și obligațiile de plata pe care această le are sunt direct influențate de încasările contribuabililor atât persoane fizice cât și persoane juridice, fapt pentru care roagă toți contribuabilii, persoane fizice și juridice să își achite obligațiile fiscale deoarece, în acest moment, primăria se află în…
Anunț cu privire la Programul Național de Cadastru și Carte Funciară
Primăria comunei Mihai Eminescu, județul Botoșani, anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului general pentru întreagă Unitate Administrativ Teritorială, începând cu dată de 20 iunie 2022, pentru o perioada de 60 de zile, conform art. 14 alin (1) din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, actualizată. Rugăm toți deținătorii de proprietăți de pe rază comunei să…
Vunk, Mono Jacks și mulți alții deschid porțile primei ediții de Street FOOD Festival la Botoșani
Știm deja că oamenilor le place să experimenteze mâncarea bună. Și de aceea, pentru a o aduce mai aproape de pofticioșii noștri, Street FOOD Festival își extinde orizonturile la Botoșani. Ediția de anul acesta se va desfășura pe Pietonalul Unirii în perioada 29-31 iulie, iar intrarea e liberă. Într-un context dinamic în care mirosul condimentelor…
Comunicat Hidroplasto
Compania Hidroplasto, unul dintre cei mai mari reciclatori din România și producător de fabricate pentru construcții patentate, susține proiectul socio-cultural „Concerte pe Siret”, inițiat de Fundația Pro Patrimonio, o colecție de evenimente care se vor desfășura în județul Botoșani, în perioada 18 – 24 iulie a.c. „Ne alăturăm nu doar unei organizații non-guvernamentale care își…
S-a deschis în Botoșani restaurantul cu influență sud-africană Peri Peri Grill FOTO
Vineri, 1 iulie, s-a deschis restaurantul Peri Peri Grill aparținând Uncle Vic, primul de influență sud-africană din Botoșani, locul unde sosurile picante și puiul la grill sunt vedetele. Peri Peri Grill este situat pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 36, în vecinătatea centrului de încasări al Nova Apa Serv, lângă Tribunalul Botoșani. Peri Peri Grill este…
Uncle Vic sărbătorește 10 de activitate prin deschiderea unui nou restaurant în Botoșani FOTO
Peri Peri Grill este noul concept lansat de Uncle Vic și se traduce prin specialități de pui cu sosuri de influență sud-africană, într-un spațiu amplu de cca. 400 mp care deservește 200 de locuri, în inima orașului Botoșani, pe Bulevardul Mihai Eminescu nr. 36, în imediată apropiere de Tribunalul Botoșani și de Casieria centrală a…
Ziua Iei sărbătorită de social-democrați la Prăjeni
Ia face parte din costumul popular românesc din cele mai vechi timpuri, istoria dezvăluindu-ne că aceasta a făcut parte din vestimentația uneia dintre cele mai vechi civilizații din Europa, în perioada Culturii Cucuteni. De câțiva ani, ia a fost readusă în centrul atenției, prin organizarea unor activități menite să evidențieze faptul că bluza cu altiță…
Comunicat Hidroplasto – Produs unic, fabricat în Botoșani, agrementat
Compania Hidroplasto SRL a obținut agrementul tehnic pentru trei tipuri de profile pentru rosturi de construcție interne, acordat de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în Construcții, o certificare a calității produselor fabricate în Botoșani după rețetă proprie. Profilele care fac obiectul agrementului tehnic sunt produse prin extrudare, domeniu de activitate în care Hidroplasto a…
Lansarea proiectului cu titlul “Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea corespunzatoare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat din Comuna Baluseni, judetul Botosani”
U.A.T. COMUNA BALUSENI, Judetul Botosani, in calitate de Beneficiar al contractului de finantare nr. 1291 din 04.04.2022 anunta inceperea proiectului “Consolidarea capacitatii de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin dotarea corespunzatoare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat din Comuna Baluseni, judetul Botosani” cod SMIS 147501, proiect cofinantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala prin…
Cea de-a XIII -a ediție a Festivalului Floare Albastră, week-end-ul acesta la Ipotești. Vezi invitații!
În zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 28 și 29 mai 2022, în satul Ipotești al comunei Mihai Eminescu, pe Stadionul Luceafărul, va avea loc cea de-a XIII -a ediție a Festivalului Floare Albastră. “Așadar, vă așteptăm cu mic, cu mare , locuitori ai comunei și nu numai să luăm parte la un spectacol ce…
Anunț Centrul Medical Ecomed
Esti medic de laborator clinic, respecti etica profesionala si pacientul, ai o pasiune pentru calitate, hai sa faci parte dintr-o echipa de profesionisti tanara si dinamica! Daca esti interesat, te rugam sa trimiti un CV pe adresa ecomed@ecomedbt.ro!
Hidroplasto se extinde cu o nouă fabrică
“Hidroplasto crește în fiecare zi, iar evoluția este confirmată de bilanțurile anuale. Suntem un reper pe harta reciclării la nivel național, iar amprenta noastră este calitatea înaltă a serviciilor și produselor pentru care garantăm. Sunt mândru că am intrat in vizorul Ziarului Financiar, sunt mândru de eforturile echipei și că împreună reprezentăm județul Botoșani“, a…
Una din firmele cu tradiție din Botoșani s-a rebranduit
Schimbarea la față prinde bine și în industria HoReCa. Fast-food ELLAS își răsfață clienții cu aceleași produse consacrate în cei 13 ani de activitate, dar în ambalaje noi, din carton reciclat, pe care gășiți și informații despre meniu, comenzi, livrare și costuri. În plus, acum e mult mai ușor de consultat meniul cu bunătăți, accesând…
MAREA DESCHIDERE a noului showroom Art Legno din Botoșani! GALERIE FOTO
Astăzi a avut loc inaugurarea celui mai nou showroom de uși de interior, parchet și scări interioare din lemn. Art Legno este o firmă botoșăneana cu sediul în Dorohoi și este specializată în producerea de scări, uși interioare și parchet, de peste 20 ani pe piața de profil. Sowroom-ul din Botoșani este situat în Calea…






