De astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la aceeași oră, județul Botoșani se va afla sub atenționare meteorologică tip Cod Galben de ploi însemnate cantitativ. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…30 l/mp și izolat de peste 40 … 50 l/mp. Pentru a gestiona în mod…
Category: INFORMAȚII – ACTUALITATE
Autobuzul cu Povești
Timp de 3 zile, în perioada 29 – 31 mai 2024, copiii care vor călători cu autobuzele societății Eltrans, vor urca, de fapt, în lumea poveștilor! Pe cele două rute, 101 și 102, în intervalele orare 09:30 – 12:30 și 13:00 – 16:30, cei mici își vor putea întâlni eroii din basme, în Autobuzul cu…
”MAI aproape de copii” – 1 iunie 2024
Instituția Prefectului – Județul Botoșani, în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani și Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, organizează în data de 1 iunie 2024, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, a treia ediție a evenimentului ”MAI aproape de copii”. Vizitatorii…
Acțiunile jandarmilor din acest week-end au asigurat buna funcționare a evenimentelor publice
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a asigurat în acest sfârșit de săptămână ordinea și siguranța publică la cea de-a XV-a ediție a Festivalului ,,Floare Albastră”, organizat în localitatea Ipotești. Jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție și pompieri, au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier și pietonal în zona de desfășurare…
Reabilitarea străzii Marchian începe cu restricții de circulație. Vezi de când încep lucrările
Luni, 27.05.2024, începând cu ora 19.00, una din cele mai intens circulate artere din oraș, strada Marchian, va avea restricții de circulație pe fondul lucrărilor de reabilitare. Intervențiile vor demara pe tronsonul cuprins între intersecțiile cu Bulevardul Mihai Eminescu și strada Cuza Vodă și vor continua până la intersecția cu Calea Națională. Vor fi efectuate…
Primăria Municipiului Botoșani organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Campionatul de minifotbal
În vederea promovării sportului în rândul copiilor, Primăria Municipiului Botoșani organizează, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Campionatul de minifotbal. Competiția sportivă este dedicată elevilor din clasele primare și gimnaziale și va avea loc pe data de 1 iunie, pe terenul de sport din cadrul Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, începând cu…
1.347 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în primele patru luni ale anului 2024
În perioada ianuarie-aprilie 2024, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani un număr total de 1.347 persoane. Din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 aprilie 2024, 682 au peste 45 de ani, 176 au vârsta…
Luna mai este luna participării la festivaluri pentru Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani
Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani va participa la sfârșitul acestei săptămâni, cu spectacolul „La Academie”, de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, la Festivalul „Buzău Iubește Teatrul”. După ce a fost prezent la Suceava, pe 13 mai, la Festivalul Internațional Zilele Teatrului Matei Vișniec cu spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!”, regia Andro Enukidze și la Tg. Jiu,…
Prevenirea furturilor din locuinţe – tema zilei din Săptămâna prevenirii criminalităţii
În perioada 20-24 iunie a.c, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie şi consecinţele asociate comiterii de infracţiuni. În data de 23 iunie a.c. , poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi cei din cadrul…
Cupa 1 Iunie, organizată de Primăria Municipiului Botoșani de Ziua Copilului
Din dorința de a pune în prim plan creativitatea, imaginația și talentul copiilor, Primăria Municipiului Botoșani organizează cea de-a doua ediție a Cupei 1 Iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Întrucât prima ediție, desfășurată anul trecut, s-a bucurat de succes, municipalitatea a lansat din nou unităților de învățământ provocarea de a participa la concursul…
S-a semnat acordul de înfrățire între comuna Frumușica și satul Gribova
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a participat astăzi la ceremonia de semnare a acordului de înfrățire între comuna Frumușica, județul Botoșani și satul Gribova din raionul Drochia, Republica Moldova. Evenimentul administrativ a fost organizat la Căminul Cultural din comuna Frumușica. Prin acordul semnat astăzi de către primarul comunei Frumușica, Cornel Bălășanu și primarul satului…
A luat foc depozitul ecologic de deșeuri de la Stăuceni. Pompierii spun că e vorba de autoaprindere
Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, în interiorul depozitului ecologic de deșeuri de la Stăuceni. Alarma s-a dat puțin înainte de ora 19:00. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. Pompierii au constatat faptul că ardeau…
Pui de bufniță, căzut din cuib, salvat de jandarmi
Prin grija jandarmilor botoșăneni, un pui de bufniță a ajuns pe mâini bune, la un cabinet veterinar din municipiul Botoșani, care a acceptat să îi îngrijească rănile produse, cel mai probabil, în urma unei căzături din cuib. O persoană a găsit ieri dimineață puiul pe Aleea Unirii și, din dragoste pentru viețuitoarele sălbatice, a sunat…
Meseria de salvator, prezentată elevilor Liceului „Regina Maria” din Dorohoi
Peste 200 de tineri de la Liceul „Regina Maria” din municipiul Dorohoi au aflat cum pot să devină pompieri. Pașii ce trebuie urmați pentru a putea îmbrăca haina de salvator le-au fost explicați chiar de un fost elev al acestei unități de învățământ, locotenent colonel Petrică Ciobănașu, împuternicit la comanda Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Acesta…
80 de elevi s-au întrecut pentru trofeul “Prietenii Pompierilor”
Organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani și Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, concursul s-a desfășurat pe terenul de sport al Liceului cu Program Sportiv din municipiul Botoșani și a reunit la start opt echipaje de la unități de învățământ din municipiul Botoșani, Roma, Pomârla și Leorda. Concursul „Prietenii Pompierilor” este…














