În perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, polițiștii de imigrări, în colaborare cu inspectori de muncă, vor desfășura la nivel național o campanie de informare dedicată angajatorilor care au străini angajați, precum și străinilor interesați să desfășoare activități lucrative în România, în scopul clarificării cadrului legal, a drepturilor și a obligațiilor ce le revin.
Acțiunea are ca obiectiv creșterea gradului de informare și conștientizare privind condițiile în care străinii pot desfășura activități lucrative pe teritoriul României, precum și responsabilitățile angajatorilor în acest domeniu. În cadrul întâlnirilor, vor fi prezentate aspecte importante referitoare la obținerea avizelor de muncă, dreptul de ședere în scop de muncă, precum și respectarea legislației în vigoare.
Totodată, participanții vor avea ocazia să adreseze întrebări și să primească clarificări din partea specialiștilor în domeniu, într-un cadru interactiv, menit să faciliteze o mai bună înțelegere a legislației în vigoare.
Activitățile de informare vor fi organizate la nivelul structurilor teritoriale pentru imigrări, în parteneriat cu inspectoratele teritoriale de muncă. Datele și locațiile exacte ale întâlnirilor vor fi afișate la sediile instituțiilor implicate, precum și prin alte mijloace de informare.
