Bursele de ajutor social care vor fi acordate în acest an școlar celor 734 elevi din municipiul Botoșani, au fost majorate la 300 lei.
Pentru semestrul I, celelalte tipuri de burse rămân la nivelul anului școlar precedent iar din semestrul al II -lea vor fi și ele majorate, ajungând la 500 lei bursa de performanță, 200 lei bursa de merit și 150 lei bursa de studiu.
Bursa de ajutor social, pe tot parcursul anului școlar va fi de 300 lei (față de 120 și 150 lei cât a fost propus inițial).
Consilierul local Ada Alexandrina Macovei, Inspectorul General al Inspectoratului Școlar Județean a propus, prin amendament, majorarea bursei sociale la 300 de lei: „Sunt bani pe care numai noi îi putem da, care pentru copiii aceștia înseamnă mult. Iar pentru familiile lor, pe care noi nu le putem înțelege, din câte văd, și e normal, pentru că imaginația nu poate fi atât de bogată încât să înțelegem prin ce trece un părinte care are un copil bolnav”.