Acesta a fost anunțul pe care l-a făcut Prefectul de Botoșani, Raluca Curelariu vineri, 24 octombrie, într-o conferință de presă la care au participat și medicul epidemiolog Irina Alecu, din partea DSP dar și directorul adjunct al DSVSA Botoșani, Ovidiu Airimițoaie. Aceștia au atras atenția cetățenilor că focarele de rabie sunt din ce în ce…
Author: Ionut Iosub
Municipiul Botoșani va fi inclus din nou în rândul gazdelor celei de-a 45-a ediții a Seminarului geografic internațional „Dimitrie Cantemir”
Evenimentul va fi organizat la Iași, în perioada 24 – 26 octombrie 2025, cu aplicații practice în diferite zone ale țării, de către Departamentul de Geografie din cadrul Facultății de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași. La Botoșani, aplicația practică se va desfășura în ziua de sâmbătă, 25 octombrie 2025,…
Moleculele aromatice antivirale și antimicrobiene puternice – despre uleiuri esențiale în două sinergii consacrate
Uleiurile esențiale prin bogăția de molecule aromatice conținute sunt un răspuns relevant pentru infecțiile de natură virală. Deoarece virușii sunt responsabili pentru patologii preponderant respiratorii, principalul punct de intrare fiind nazofaringian, am ales două exemple de preparate care pot constitui un real suport în acestă perioadă. Cu exemple concrete din Școala franceză de aromaterapie științifică…
Voluntari din Europa, legitimați la un hostel din Botoșani: niciun străin în ședere ilegală
Polițiștii de imigrări din Botoșani au desfășurat, la data de 20 octombrie a.c., o acțiune de verificare la o unitate de cazare tip hostel, situată pe raza municipiului Botoșani. Controlul a vizat respectarea legislației privind regimul străinilor pe teritoriul României. În urma activităților, au fost identificate și legitimate 10 persoane, dintre care un cetățean român…
Comunicat PSD: Adevărul despre Drumul Expres Botoșani – Suceava: are finanțare, dar riscă să o piardă din nepăsarea președintelui CJ Botoșani, Valeriu Iftime
Drumul Expres A7 (Suceava) – Botoșani are finanțare europeană asigurată prin Programul de Transport 2021-2027. În ultima perioadă, președintele Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, a afirmat în repetate rânduri, în spațiul public, că Drumul Expres Botoșani – Suceava nu ar avea sursă de finanțare. Această informație este falsă, fiind lansată doar pentru a justifica lipsa…
Bolojan reduce subvențiile pentru partide
Mișcare trecută pe sub radar, din partea Palatului Victoria, care a făcut aceste modificări dar nu le-a anunțat cu surle și trâmbițe. Vineri a apărut în presa centrală informația care confirmă faptul că prim-ministrul Ilie Bolojan, în urma rectificării bugetare cu care a început luna, a ras aproape o cincime din subvențiile pe care Statul…
Începe ZF Agrobusiness Summit 2025
Cei peste 800.000 de fermieri mari, mijlocii şi mici din România se află în faţa unor schimbări fundamentale. Culturile de primăvară, de porumb şi floarea-soarelui, sunt tot mai expuse secetei, datoriile se adună, iar preţurile la inputuri şi cereale îi prind pe fermieri într-un cleşte greu de scăpat. Unii pariază pe investiţii care să le…
Județul Botoșani, sub incidența unui Cod Galben de vânt
Județul Botoșani va fi sub incidența unui Cod Galben de vânt astăzi, între orele 11:40 – 17:00. Potrivit meteorologilor, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50…65 km/h și izolat 70 km/h. Pentru a preveni situațiile de urgență, recomandăm cetățenilor respectarea următoarelor măsuri: ✔️ fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă…
Tânăr botoșănean arestat la domiciliu după ce a fost depistat la Iași conducând băut și fără permis
La data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au reținut pentru 24 de ore, un tânăr, de 23 de ani, din județul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Din investigațiile…
Inaugurarea noului service Start-Up din Botoșani
Service-ul auto Start-Up și-a inaugurat noul sediu vineri, 17 octombrie, în prezența prietenilor, colaboratorilor și oficialităților. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a participat la deschiderea noului service, alături de subprefectul Gabriel Galan dar și Florin Gheorghiță, reprezentant RAR. Cu ocazia inaugurării noului sediu, reprezentanții Bogdan Constantinescu și Alex Lungu l-au invitat pentru a sfinți locul…
Senatorul PSD Doina Federovici cere clarificări privind demersurile pentru includerea României în Programul Visa Waiver
Visul românilor de a călători în Statele Unite fără vize a fost aproape de a deveni realitate în primăvara acestui an. Din păcate, schimbările recente de la Washington au dus la reevaluarea procesului și la suspendarea includerii României în Programul Visa Waiver. Cu toate acestea, intrarea țării noastre în acest program trebuie să rămână o…
Zilele Medicale Botoșănene, Ziua 2 – Conferința O.A.M.G.M.A.M.R
Unul din cele mai importante evenimente medicale din județul Botoșani, Zilele Medicale Botoșănene a continuat în a doua zi cu întâlnirea cu asistenții medicali din Botoșani, organizatorii oferindu-le informații utile, noi, din lumea medicală, cu ajutorul unor speakeri invitați. Conferința a fost deschisă de managerul Spitalului Județean de Urgență “Mavromati”, Corneliu Prepeliță. Un astfel de…
Zilele Medicale Botoșănene 2025, Ediția a XII-a
În perioada 15-17 octombrie au loc Zilele Medicale Botoșănene, organizate de Colegiul Medicilor Botoșani și O.A.M.G.M.A.M.R Botoșani. În prima zi a evenimentului din lumea medicală botoșăneană, la Salonul „Luceafărul” de la Popas Cucorăni a avut loc Conferința Zilelor Medicale Botoșănene, cu tema “Neuropatia diabetică și piciorul diabetic – un îndemn la acțiune“. Zilele Medicale Botoșănene…
Experiența polițiștilor botoșăneni, apreciată într-un proiect european de combatere a falsificării documentelor
Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani au participat, în perioada 7-10 octombrie, la un workshop internațional organizat în Polonia, în cadrul proiectului „Police International Cooperation – Strengthening the EU Police Capacity to Prevent and Combat Transnational Crime”. Evenimentul a reunit specialiști în domeniul criminalisticii și investigațiilor criminale din mai multe state membre…
Cultura botoșăneană în doliu
Weekendul care a trecut ne-a adus două vești foarte triste. SILVIA ANDRIESCU și GHEORGHE MEDIAN au trecut la cele veșnice. Regretăm pierderea imensă pentru cultura botoșăneană și transmitem condoleanțe familiilor îndurerate! Silvia Andriescu, soția regretatului coregraf Vasile Andriescu, a avut un rol semnificativ în coordonarea coregrafică a Ansamblului Folcloric ,,Datina”, condus de violonistul Constantin Lupu,…















